Suceava: Trei echipe cu punctaj maxim după patru runde

Ambiţii şi orgolii peste măsură. Aşa poate fi caracterizat pe scurt derbiul etapei a IV-a a Campionatului Muninicipal de Minifotbal – Liga Bergenbier Suceava, care a opus formaţiile Apropo Cafe şi Pit Stop. Câştig de cauză a avut echipa lui Corneliu Cosmaciuc, care s-a impus cu 3-2, după ce a avut şi 3-0, dar finalul de meci a fost unul tensionat. Centralul Alexandru Moruz a arătat de trei ori cartonaşul roşu într-o partidă în care pentru învingători au marcat Irimiciuc, Neamţu şi Gavriliuc, iar pentru învinşi Cojocariu şi Hulubă. Cu acest succes, Pit Stop are maximum de puncte după patru etape şi aşteaptă un alt derbi, cu Railex ODN, meci ce va avea loc joi, de la ora 19:00.

Sport Pub Penalty îşi continuă parcursul bun din acest debut de campionat. Săptămâna trecută, ei au învins cu 5-1 pe cei de la Activ şi au 12 puncte, la fel ca şi campioana Railex ODN. Revine s-a chinuit din greu să obţină victoria în meciul cu debutanta Netcom, scor 1-0, prin reuşita lui Bogdan Tudoreanu. De remarcat prestaţia excelentă a portarului Alexandru Oprea.

De patru etape au nevoie şi cei de la Adistal pentru a bifa prima victorie. 4-2 cu Interseby, într-un meci în care Ovidiu Mihalache a fost autorul unui hattrick pentru cei de la Adistal, care au rezolvat meciul din prima repriză la capătul căreia se înregistra deja scorul final.

Revine – Netcom 1 – 0

A marcat: Tudoreanu

Revine: Botezatu – Bernard, Tudoreanu, Ov. Ciobanu, Siminiceanu, Grosu, Guriţă, Trandafir, M. Ciobanu, Romaşcanu.

Netcom: Oprea – Ion, Bosânceanu, Şandru, Popescu, Oniu, Mihalachi, Reuţ, A. Neamţu, Rusnac, Dumitriu.

Apropo Cafe – Pit Stop 2 – 3

Au marcat: Cojocariu, Hulubă – Irimiciuc, Neamţu, Gavriliuc

Apropo Cafe: Croitor – Beudeanu, Cojocariu, Saociuc, Ad. Ciocan, Hulubă, Plăcintă, Cristurean.

Pit Stop: Băiţan – Rădăşanu, Sumanaru, Lăzurcă, Moldovan, Irimiciuc, Cosmaciuc, Gavriliuc, T. Neamţu.

Sport Pub Penalty – Activ 5 – 1

Au marcat: Ţiprigan, Fodor, Marciuc (2), Dârţu – Anton

Sport Pub Penalty: Pavăl – Istrate, Marciuc, Grobănescu, Ţiprigan, Fodor, Dârţu, Monacu.

Activ: Carja – Manoliu, Râşcă, Iriciuc, Lazăr, Scutelnicu, Anton, Traci, Boţoc, Stavnic.

Adistal – Interseby 4 – 2

Au marcat: Ov. Mihalache (3), Teodor – Cârcu, Tănase

Adistal: Popa, Hriţuc, Costeniuc, Musteaţă, Teodor, Cazacu, Neamţu, Niculae, Filip, Mihalache.

Interseby: Negrea, Gorgan, Morăraş, Tănase, Varaşciuc, Avrămia, Cârcu, Fagaraş, Lazarovici.

Noutati din Campionatul de Minifotbal Dacia Asphalt Vatra Dornei

Derby spectacol

Cel mai spectaculos meci din acest campionat s-a desfasurat in etapa a 4 -a! S-au confruntat doua echipe care isi doresc sa castige campionatul: Sporting Vatra Dornei și Portas, scor final 2-2!

13-05-2019 | Campionatul de Minifotbal Dacia Asphalt Vatra Dornei


DERBY de Vatra Dornei!!!

Confruntare spectaculoasa intre Sporting si Fc Barnarel in debutul returului de campionat. Dupa turul de campionat echipele se gasesc la egalitate de puncte pe primele doua pozitii.

02-04-2017 | Campionatul de Minifotbal Dacia Asphalt Vatra Dornei


Moment de reculegere in memoria lui Didi Prodan

Inaitea flueirului de start al meciului dintre Fc Barnarel si Maxi Sport, colegii de la Fc Barnarel au pregatit un mesaj in amintirea marelui jucator Didi Prodan.

21-11-2016 | Campionatul de Minifotbal Dacia Asphalt Vatra Dornei


Mobforest x 10

10 este numarul de turnee organizate la nivel local in ultimii 5 ani iar cei de la Mobforest au participat la toate. Este cea mai patimasa echipa de departe si ne bucuram sa ii avem la startul acestui nou sezon. Felicitari si multa bafta!

16-10-2016 | Campionatul de Minifotbal Dacia Asphalt Vatra Dornei


Design Construct se impune din nou la Vatra Dornei!!!

Rezultate in oglinda cu cele de anul trecut. 0-0 la pauza, 0-0 final. Brasov 3 din 4.

25-04-2016 | Campionatul de Minifotbal Dacia Asphalt Vatra Dornei


Cupa Bergenbier Vatra Dornei, editia a IV-a

Maxi Sport va invita sa participati traditionala competitie de minifotbal ce se desfasoara in fiecare an, in luna aprilie, la Vatra Dornei.

26-03-2016 | Campionatul de Minifotbal Dacia Asphalt Vatra Dornei


New Boys si-a revenit

Inceput foarte greu pentru New Boys dar victorie la scor

22-11-2015 | Campionatul de Minifotbal Dacia Asphalt Vatra Dornei


FC Barnarel solidari cu victimile din Colectiv

Mesaj emotionant al celor de la Fc Barnarel: ''Impreuna Rezistam''

22-11-2015 | Campionatul de Minifotbal Dacia Asphalt Vatra Dornei


San Marino castiga lejer prin cele 6 goluri marcate de Horia

Dupa o prima repriza echilibrata, San Marino se impune lejer in partea a doua, reusind sa castige primul meci din cadrul competitiei.

15-11-2015 | Campionatul de Minifotbal Dacia Asphalt Vatra Dornei


Sporting Vatra Dornei se impune in derby-ul etapei cu numarul 2

Rezultatul la pauza a fost 3-1 in favoarea celor de la New Boys. Inceputul primei reprize a gasit-o in forta pe Sporting care a marcat inca din primul minut, reusind sa egaleze apoi destul de repede, ca pana la final sa castige jocul.

07-11-2015 | Campionatul de Minifotbal Dacia Asphalt Vatra Dornei


Sponsori Campionatul de Minifotbal Dacia Asphalt Vatra Dornei

Pensiunea Maximiliyanis
Maxi Sport

Campionatul de Minifotbal Dacia Asphalt Vatra Dornei pe scurt

2

Jucatori sarbatoriti astazi (vezi lista)

12

Echipe active

186

Jucatori activi

66

meciuri in sezonul actual

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP