Dream Team și ISU Gorj merg la Regional la Craiova

Cele mai bune echipe de minifotbal din județul Gorj se pregătesc de marele test! Vineri, la Craiova, pe Baza Sportivă Atletico, debutează jocurile Campionatului Regional Sud-Vest. Dream Team și ISU Gorj încearcă să treacă de faza grupelor și să se califice apoi la Campionatul Național.

Sezonul intern de la Dolce Vita s-a terminat, urmează testele dure cu echipe din alte județe. În total, 20 de echipe vor lua parte la Campionatul Regional Sud-Vest, acestea provenind din 8 județe. Meciurile au loc la Craiova, pe Baza Sportivă Atletico, aproape de aeroport.

Dream Team și ISU Gorj au dovedit pe parcursul ediției a 12-a de la Dolce Vita că sunt cele mai bune echipe la minifotbal. Au încheiat pe primele două locuri după ce pe parcursul întregului sezon au condus ostilitățile în clasament. Dream Team este o echipă cu experiență în campionate regionale. Acum 2 ani la Târgu Jiu și anul trecut la Drobeta Turnu Severin, echipa lui Ion Cănăvoiu și Bogdan Chiriac a încercat, fără succes, să treacă de faza grupelor. Dream Team nu a avut nici noroc la adversari accesibili până acum, anul trecut fiind în grupă cu două dintre cele mai bune 8 echipe din România, MAV Sports Timișoara și FC Hermannstadt Sibiu. Anul acesta, grupa campioanei de la Gorj arată mai abordabilă.

Grupa D, Campionatul Regional Sud-Vest de la Craiova
FC BOROMIR DEVA                       
DREAM TEAM TG JIU                       
HERCULES DROBETA                       
LIBERTY HUNEDOARA                       
INTER SIBIU

Program jocuri:
Data    Ora    Teren                Jocul   
08.06    14:00    2    FC BOROMIR DEVA - HERCULES DROBETA   
08.06    15:00    2    DREAM TEAM TG JIU - INTER SIBIU   
08.06    18:00    2    HERCULES DROBETA - LIBERTY HUNEDOARA   
08.06    19:00    2    FC BOROMIR DEVA - INTER SIBIU   
08.06    21:00    2    LIBERTY HUNEDOARA - DREAM TEAM TG JIU   
09.06    09:00    2    HERCULES DROBETA - INTER SIBIU   
09.06    11:00    2    FC BOROMIR DEVA - DREAM TEAM TG JIU   
09.06    13:00    2    INTER SIBIU - LIBERTY HUNEDOARA   
09.06    15:00    2    DREAM TEAM TG JIU - HERCULES DROBETA   
09.06    17:00    2    LIBERTY HUNEDOARA - FC BOROMIR DEVA
Nota: in caz de egalitate, se vor executa lovituri de departajare

În cazul vicecampioanei ISU Gorj, aceasta se află la prima participare la Campionatul Regional, după ce doi ani la rând a mers echipa Peppy Dolce Vita alături de Dream Team. Echipa pompierilor militari s-a întărit serios la începutul sezonului intern și a terminat pe locul 2, fiind aproape chiar de titlu. Meciul decisiv s-a jucat în penultima etapă din play-off și ISU a pierdut cu 1-2 partida cu Dream Team. Echipa lui George Pecingină are o grupă mai grea din cauză că a beneficiat de un statut de cap de serie mai slab decât Dream Team.

Grupa C, Campionatul Regional Sud-Vest de la Craiova
FC HERMANNSTADT SIBIU                       
CODAVINCI RESITA                       
FC NURVIL RM VALCEA                       
ZOPPAS INDUSTRIES TIMISOARA                       
ISU GORJ TG JIU   

Program jocuri:
Data    Ora    Teren              Jocul   
08.06    12:00    2    FC HERMANNSTADT SIBIU - FC NURVIL RM VALCEA   
08.06    13:00    2    CODAVINCI RESITA - ISU GORJ TG JIU   
08.06    16:00    2    FC NURVIL RM VALCEA - ZOPPAS INDUSTRIES   
08.06    17:00    2    FC HERMANNSTADT SIBIU - ISU GORJ TG JIU   
08.06    20:00    2    ZOPPAS INDUSTRIES - CODAVINCI RESITA   
09.06    09:00    1    FC NURVIL RM VALCEA - ISU GORJ TG JIU   
09.06    11:00    1    FC HERMANNSTADT SIBIU - CODAVINCI RESITA   
09.06    13:00    1    ISU GORJ TG JIU - ZOPPAS INDUSTRIES TIMISOARA   
09.06    15:00    1    CODAVINCI RESITA - FC NURVIL RM VALCEA   
09.06    17:00    1    ZOPPAS INDUSTRIES - FC HERMANNSTADT   
Nota: in caz de egalitate, se vor executa lovituri de departajare

Primele două clasate din fiecare grupă se califică mai departe în faza sferturilor de finală. Cele mai bune 6 echipe de la acest Campionat Regional se califică la Campionatul Național de la Alba Iulia, turneu final organizat de Federația de Minifotbal din România în perioada 6-8 iulie.



   
            
 

Noutati din Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu

Campionatele Dolce Vita, suspendate până la 16 aprilie

Conform deciziei FMR din data de 21.03.2020, Campionatele Dolce Vita sunt suspendate până la 16 aprilie în contextul luptei cu virusul COVID-19.

21-03-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Meciurile de minifotbal, suspendate până la data de 23 martie

Meciurile de minifotbal, suspendate până la data de 23 martie, conform deciziei FMR.

13-03-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Dream Team câștigă primul derby din Play-off, 5-3 cu ACS Victoria

Dream Team câștigă primul derby din Play-off, 5-3 cu ACS Victoria. Campioana are acum 4 puncte avans la vârful clasamentului.

09-03-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Ne pregătim de ediția cu numărul 7 a Cupei Old Boys!

Deținătoarea trofeului este campioana națională, Peppy Dolce Vita. Înscrierile din acest an se încheie pe 31 martie.

05-03-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Succes pentru ACS Victoria 2 in derby la Liga 2

Succes pentru ACS Victoria 2 in derby la Liga 2, Seria 2. IPJ Gorj trece de Pro Team in cel mai tare meci al rundei din Seria 1.

02-03-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Campionatul Regional Sud-Vest din 2020, organizat la Targu Jiu

Campionatul Regional Sud-Vest din 2020 va fi organizat la Targu Jiu, in perioada 5-7 iunie. Cele mai bune echipe se califica la Campionatul National de la Ramnicu-Valcea.

25-02-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Dream Team si ACS Victoria au remizat in etapa 13

Dream Team si ACS Victoria au remizat in etapa 13, scor 1-1.

17-02-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Victorii pentru Dream Team, ACS Victoria si Peppy Dolce Vita, in etapa 12

Victorii pentru Dream Team, ACS Victoria si Peppy Dolce Vita, in etapa 12 a Ligii 1 Dolce Vita.

10-02-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Remiză pentru selecționata de minifotbal în duelul cu Pandurii Târgu Jiu

Remiză pentru selecționata de minifotbal în duelul cu divizionara secundă, Pandurii Târgu Jiu, scor 1-1.

05-02-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


S-au stabilit cei 16 jucatori pentru amicalul cu Pandurii Targu Jiu

S-au stabilit cei 16 jucatori ai selectionatei de minifotbal de la Dolce Vita pentru amicalul cu Pandurii Targu Jiu, programat miercuri, de la ora 15:00. Meciul va fi transmis in direct de Accent TV.

04-02-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Liga 2 | IPJ Gorj invinge Star Team in derby-ul etapei a noua

IPJ Gorj invinge Star Team in derby-ul etapei a noua, scor 4-1.

04-02-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Peppy Dolce Vita învinge Wektra, ACS Victoria trece de Bîlteni

În weekend s-au jucat meciurile etapei a 10-a din Liga 1, respectiv a 8-a din Liga 2.

27-01-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Remiză în derby-ul dintre Peppy Dolce Vita si Dream Team

Remiză în derby-ul dintre Peppy Dolce Vita si Dream Team. ACS Victoria Tg-Jiu a trecut pe primul loc după 9 etape.

20-01-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


S-au reluat campionatele de la Dolce Vita in noul an

S-au reluat campionatele de la Dolce Vita in noul an, meciuri cu miza in Liga 2, Seria 1 si 2.

16-01-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Peppy Dolce Vita - locul 1 la Cupa Porcului

Peppy Dolce Vita - locul 1 la Cupa Porcului. Pro Razvy Team a triumfat in Cupa Porcului Amatori.

23-12-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Meci amical de old boys intre Peppy Dolce Vita si Super Club AS Timisoara

Meci amical de old boys intre Peppy Dolce Vita si Super Club AS Timisoara, joi, 19 decembrie, ora 18:00, in Complexul Dolce Vita din Targu Jiu.

18-12-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu pe scurt

0

Jucatori sarbatoriti astazi (vezi lista)

97

Echipe active

564

Jucatori activi

304

meciuri in sezonul actual

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP