Godinești animă finalul de sezon în Liga 2 Amatori

Liderul din Liga 2 Amatori de minifotbal, Green Team, a suferit duminică cel de-al doilea eșec din acest sezon. Echipa care a învins liderul a fost, la fel ca în prima etapă a sezonului, Primăria Godinești. Acest rezultat animă finalul de sezon în Liga 2, din care mai sunt de disputat 4 runde.
 
7 noiembrie 2021. Aceasta era dată la care Green Team fusese învinsă ultima dată în acest sezon. În chiar prima etapă, Primăria Godinești se impunea atunci cu 6-5 după un final de joc incredibil, marcat de o revenire de la 2-5!
 
Din acel moment, Green Team câștigase 18 meciuri la rând și părea de neoprit în calea spre titlul de campioană. Duminică, 1 mai, în runda cu numărul 2 din Turneul Final însă, Primăria Godinești s-a dovedit din nou „piază rea” pentru lider. Green a deschis scorul prin reușita superbă a lui Zăvoi, dar un autogol și reușita lui Manțoc din prelungiri au dus punctele în contul echipei din Godinești.
 
Primăria Godinești – Green Team 2-1 (pauză: 0-1)
Goluri: autogol (min. 26) și Eugen Manțoc (min. 40-1) / Alin Zăvoi (min. 7)
Godinești: Alexandru Rusu (portar) – Cosmin Firiza, Alin Popescu, Dan Bordînc, Ovidiu Ciobanu, Ionuț Văcaru și Eugen Manțoc.
Staff: Coman Aurariu și Dan Bordînc.
Green: Cristian Goșa și Virgil Buzulică (portari) – Alin Zăvoi, Cătălin Răducan, Luis Bidică, Gabriel Bardan și Marian Erburosu.
Staff: Virgil Buzulică.
Arbitri: Alexandru Cilică și Claudiu Calițoiu.
 
6 – luni trecuseră de la ultimul eșec al celor de la Green Team în campionat
 
În celălalt meci al rundei din Turneul Final, Digi Team a revenit de la 0-1 și s-a impus clar, 5-1 cu Viitorul FC. În urma acestor rezultate, Digi a revenit la 3 puncte în spatele liderului, Green în timp ce Godinești e la 2 puncte în urma celor de la Digi.
 
În Turneul Fair Play, Primăria Albeni e favorită la locul 1, după victoria de duminică, 5-2 cu Team Amigos. Meciul decisiv pentru locul 1 se joacă duminică, între Albeni și SEBN.

 

Noutati din Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu

Godinești animă finalul de sezon în Liga 2 Amatori

Godinești învinge liderul Green Team, scor 2-1 și dă speranțe urmăritoarelor în a prinde echipa care a condus campionatul pe tot parcursul sezonului.

03-05-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Primăria Padeș & ISU Gorj, noul lider din Liga 1 Dolce Vita

Schimbare de lider în Liga 1 Dolce Vita, cu 4 etape înaintea finalului de sezon. Asta după ce Primăria Padeș & ISU Gorj a învins clar ACS Dream Team Gorj, scor 4-0.

03-05-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Green Team pleacă de pe locul 1 în Turneul Final din Liga 2

Liderul are 3 puncte avans de principala rivală, Digi Team și 5 puncte avans de Godinești. Se va juca tur-retur, până pe data de 29 mai.

13-04-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


ACS Dream Team, lider la finele sezonului regulat

Multipla campioană a Gorjului pleacă de pe primul loc în Turneul Final al campionatului, dar nu va avea o misiune ușoară, având rivali foarte puternici la titlul de campioană.

13-04-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


ACS Dream Team, lider în Liga 1 la finalul turului sezonului regulat

Dream Team are 24 de puncte dintr-un maxim de 27 și pare, în acest moment, favorită la titlul de campioană. Până la finalul sezonului, mai sunt însă 15 etape.

08-02-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


ACS Dream Team și FC Mărășești, învingătoare în Cupa Porcului 2021

Duminică, 19 decembrie, s-au încheiat jocurile din tradiționala competiție a iernii din Complexul Dolce Vita, Cupa Porcului. ACS Dream Team a câștigat competiția principală, iar FC Mărășești pe cea a „Amatorilor”.

21-12-2021 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Remiză în derby-ul din Liga 2, dintre Viitorul și SEBN

Cele două echipe acumulează câte 10 puncte în clasament și conduc topul după primele 4 etape. Liga 2 se întrerupe în luna decembrie pentru jocurile din Cupa Porcului.

30-11-2021 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


ACS Exclusive, lider după primele 4 etape din noul sezon

Campioana en-titre are maxim de puncte, 12 și este urmată în clasament de eternele rivale la titlu, ACS Dream Team și Peppy Dolce Vita. Campionatul se întrerupe în decembrie pentru jocurile din Cupa Porcului.

30-11-2021 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


ACS Dream Team Gorj câștigă Cupa Dolce Vita!

Dream Team trece în finala disputată duminică, 24 octombrie, în Complexul Dolce Vita, de Primăria Padeș, scor 2-1. Medaliile de bronz merg la CS Voicu Dragon, 2-1 cu Digi Team.

25-10-2021 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Cupa Dolce Vita a ajuns la faza semifinalelor. Vezi echipele calificate

ACS Dream Team Gorj, CS Voicu Dragon, Primăria Padeș și Digi Team Tg-Jiu sunt echipele calificate în semifinalele evenimentului sportiv, Cupa Dolce Vita, ediția 11.

20-10-2021 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Victorii pentru favorite în etapa 2 din grupe a Cupei Dolce Vita

Evenimentul Sportiv Cupa Dolce Vita este în plină desfășurare la Târgu Jiu. Au avut loc deja meciurile din primele două etape ale fazei grupelor, favoritele confirmându-și statutul.

12-10-2021 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


SEBN Tg-Jiu a câștigat Cupa „Împreună suntem minifotbal”!

SEBN a trecut în finală de Primăria Albeni, scor 1-0, în timp ce locul 3 a revenit celor de la Digi Team Tg-Jiu.

29-09-2021 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Fazele finale ale Cupei „Împreună suntem minifotbal”

Semifinalele au loc sâmbătă, 25 septembrie, urmate a doua zi, de finalele competiției. Urmează la start Liga 1 Dolce Vita și Liga 2 Amatori, sezonul 2021-2022.

24-09-2021 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Cupa „Împreună suntem minifotbal”, la start

Cupa reprezintă un preambul la startul celor două competiții majore de minifotbal din Complexul Dolce Vita: Liga 1 Dolce Vita și Liga 2 Amatori.

24-09-2021 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Finală între două echipe din Bălești la turneul de FIFA 20 pe PS 4

Bogdan Sanda a ieșit câștigător în competiția de FIFA 20 pe PS 4, urmat de George Urse, Bogdan Dănăricu și Daniel Rădulescu.

15-06-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Comunicat oficial | 1 iunie

Conform măsurilor de relaxare comunicate de la data de 1 iunie, minifotbalul nu poate fi încă reluat. Avem încredere că acest lucru se va întâmpla odată cu data de 15 iunie.

01-06-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu pe scurt

1

Jucatori sarbatoriti astazi (vezi lista)

110

Echipe active

445

Jucatori activi

224

meciuri in sezonul actual

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP