Peppy Dolce Vita, campioană națională la Old Boys!

Performanță fantastică pentru sportul gorjean! O echipă de minifotbal de la noi din județ, Peppy Dolce Vita, a câștigat Campionatul Național de Old Boys, competiție rezervată jucătorilor trecuți de 40 de ani. Echipa este formată în mare parte din foști jucători de la Pandurii Târgu Jiu.

Un număr record de echipe, 16, au participat la ediția a treia a Campionatul Național de Minifotbal Old Boys, organizat de Federația de Minifotbal din România la Drobeta Turnu Severin. Printre acestea și două echipe de la noi din județ, Peppy Dolce Vita Târgu Jiu și Karma Târgu Jiu.

Peppy Dolce Vita, echipă formată în mare din foști jucători de la Pandurii Târgu Jiu, precum Mălăele, Rădoi sau Hîrsu, a început în forță turneul și a învins vicecampioana națională, Old Team Florești, cu 4-0! Alte două victorii au urmat în faza grupelor, cu Alaska Deva, 3-0 și Salt&Pepper Arad, 4-1, astfel că gorjenii au câștigat grupa C cu maxim de puncte.

În faza sferturilor de finală, sorții le-au scos în cale cel mai tare adversar posibil, MAV Glissando Timișoara, campioana europeană din 2017. Gorjenii au dominat însă clar partida și nu le-au permis celor de la MAV să-și facă jocul. A fost 2-0, 3-1 și, în final, 4-2 pentru ai noștri, felicitați cu fair play de către adversari la final: „Bravo, ați fost mai buni”.

În semifinale, Peppy Dolce Vita s-a duelat cu Vulturii Dej, una dintre surprizele plăcute ale turneului. A fost dificil până a venit primul gol, apoi gorjenii au controlat fără emoții partida. Hat-trickul lui Bobi Trofin a asigurat un avantaj liniștitor și cei de la Dej nu au reușit decât golul de onoare cu 1 minut înainte de final.

Finala s-a jucat duminică după amiază și le-a adus ca adversar celor de la Peppy Dolce Vita, pe Mary Tour Iași, echipă experimentată, participantă la primele două ediții de Champions League la Old Boys. A fost finala perfectă pentru gorjeni care au dus repede scorul la 2-0 și nu s-au mai oprit. A urmat un galop de sănătate și probabil cea mai dezechilibrată finală naționlă din istorie. Gorjeni au marcat de 8 ori până la final și au lăsat impresia că mai puteau înscrie încă pe atât dacă își propuneau.

Peppy Dolce Vita Târgu Jiu – Mary Tour Iași 8-1 (pauză: 5-1)
Goluri: Romeo Rădoi (3), Aurel Amzucu (2), Ion Cănăvoiu (2) și Marian Erburosu
Peppy Dolce Vita: Dorin Hîrsu (portar) – Aurel Amzucu, Lucian Mălăele, Romeo Rădoi, Cătălin Trofin, Ion Cănăvoiu, Marian Erburosu, Valentin Ciolacu, Adrian Popescu, Daniel Buleac și Petrișor Gurică
Staff: Daniel Buleac, Petrișor Gurică, Marius Buleac și Cosmin Iosu


Dorin Hîrsu a fost desemnat de către organizatori drept „Cel mai bun portar” al turneului de la Drobeta Turnu Severin.

Este cel de-al treilea an consecutiv cu performanțe la competițiile naționale pentru echipele de minifotbal din Gorj. În 2017, la Piatra Neamț, echipa Profi Târgu Jiu a încheiat Campionatul Național al Firmelor și Instituțiilor pe locul 3. Anul trecut, Dream Team Târgu Jiu a scris istorie. A încheiat pe locul 2 Campionatul Regional de la Craiova și apoi a obținut locul 4 la Campionatul Național de Minifotbal de la Alba Iulia, cea mai importantă competiție a sezonului în minifotbalul românesc.

Ceea ce a reușit Peppy Dolce Vita acum va rămâne în istorie pentru că nimic nu se compară cu bucuria locului 1.

Prin acest succes, echipa gorjeană și-a asigurat dreptul de a participa la EMF Masters Cup (varianta de Champions League pentru Old Boys) care va avea loc la Rimini, în Italia, între 5 și 8 septembrie, în același timp cu EMF Champions League.
 

Noutati din Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu

Victorii pentru Dream Team, ACS Victoria si Peppy Dolce Vita, in etapa 12

Victorii pentru Dream Team, ACS Victoria si Peppy Dolce Vita, in etapa 12 a Ligii 1 Dolce Vita.

10-02-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Remiză pentru selecționata de minifotbal în duelul cu Pandurii Târgu Jiu

Remiză pentru selecționata de minifotbal în duelul cu divizionara secundă, Pandurii Târgu Jiu, scor 1-1.

05-02-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


S-au stabilit cei 16 jucatori pentru amicalul cu Pandurii Targu Jiu

S-au stabilit cei 16 jucatori ai selectionatei de minifotbal de la Dolce Vita pentru amicalul cu Pandurii Targu Jiu, programat miercuri, de la ora 15:00. Meciul va fi transmis in direct de Accent TV.

04-02-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Liga 2 | IPJ Gorj invinge Star Team in derby-ul etapei a noua

IPJ Gorj invinge Star Team in derby-ul etapei a noua, scor 4-1.

04-02-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Peppy Dolce Vita învinge Wektra, ACS Victoria trece de Bîlteni

În weekend s-au jucat meciurile etapei a 10-a din Liga 1, respectiv a 8-a din Liga 2.

27-01-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Remiză în derby-ul dintre Peppy Dolce Vita si Dream Team

Remiză în derby-ul dintre Peppy Dolce Vita si Dream Team. ACS Victoria Tg-Jiu a trecut pe primul loc după 9 etape.

20-01-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


S-au reluat campionatele de la Dolce Vita in noul an

S-au reluat campionatele de la Dolce Vita in noul an, meciuri cu miza in Liga 2, Seria 1 si 2.

16-01-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Peppy Dolce Vita - locul 1 la Cupa Porcului

Peppy Dolce Vita - locul 1 la Cupa Porcului. Pro Razvy Team a triumfat in Cupa Porcului Amatori.

23-12-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Meci amical de old boys intre Peppy Dolce Vita si Super Club AS Timisoara

Meci amical de old boys intre Peppy Dolce Vita si Super Club AS Timisoara, joi, 19 decembrie, ora 18:00, in Complexul Dolce Vita din Targu Jiu.

18-12-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Rezultate Cupa Porcului

Rezultate din weekend-ul doi de competiție în Cupa Porcului.

17-12-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Incepe Cupa Porcului in Complexul Dolce Vita. Editie aniversara

Jocurile editiei a zecea a Cupei Porcului incep sambata in Complexul Dolce Vita. 23 de echipe la start.

05-12-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Primaria Ticleni invinge liderul Dream Team!

Dream Team si ACS Victoria la egalitate de puncte la finalul turului sezonului regulat, dupa esecul celor de la Dream Team cu Primaria Ticleni.

05-12-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Dream Team învinge ACS Victoria în derby-ul etapei cu numărul 6 din Liga 1

Dream Team învinge ACS Victoria în derby-ul etapei cu numărul 6 din Liga 1, scor 2-1. Golurile celor de la Dream au fost marcate de Chiriac și Ștefan, în timp ce pentru Victoria a înscris Dolcescu.

25-11-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Dream Team - a cincea Cupa a Romaniei Dolce Vita la rand!

Dream Team Târgu Jiu a cucerit pentru al cincilea sezon consecutiv trofeul Cupei României Dolce Vita. Duminică, în finala cu ACS Victoria, succesul a venit la ultima fază a meciului.

21-11-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Cine castiga Cupa Romaniei Dolce Vita? Sambata sunt semifinalele

Peppy Dolce Vita vs. Dream Team si ACS Victoria Tg-Jiu vs. ACS Victoria 2 sunt semifinalele de sambata ale Cupei Romaniei Dolce Vita.

12-11-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


LPS Targu Jiu, victorie la Cupa Liceelor Dolce Vita

Nicio surpriza la Cupa Liceelor Dolce Vita. Liceul cu Program Sportiv si-a adjudecat locul 1 dupa o finala cu Targu Carbunesti.

12-11-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu pe scurt

2

Jucatori sarbatoriti astazi (vezi lista)

97

Echipe active

568

Jucatori activi

270

meciuri in sezonul actual

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP