Primăria Telești, campioana sezonului 2018-2019!

S-a încheiat ediția a treia a Campionatului Primăriilor din Gorj la minifotbal. Competiția a fost câștigată, la fel ca în urmă cu doi ani, de către Primăria Telești. Pe locurile 2 și 3 s-au clasat Primăriile din Motru și Turburea.

Meciul decisiv pentru titlul de campioană s-a jucat în etapa 6 din play-off și a adus față în față Primăriile din Telești și Turburea. Ambele aveau câte 24 de puncte înaintea rundei astfel că s-a jucat cu trofeul pe masă.

Telești a controlat autoritar partida și grație hat-trick-ului reușit de „Gică” Manea și golului marcat de Horia Șitoianu, a luat un avans confortabil. Golul înscris de jucătorul celor de la Turburea, Adrian Vâlceanu, în final de meci, nu a mai contat decât la statistică.

Primăria Telești – Primăria Turburea 4-1 (pauză: 3-0)
Goluri: Petre Manea (min. 12, 14 și 25) și Horia Șitoianu (min. 19) / Adrian Vâlceanu (min. 40)
Telești: Jean Marin, Bogdan Șomonescu și Cătălin Șomănescu (toți portari) – Răzvan Rusu, Robert Manea, Petre Manea, Alin Cornescu, Constantin Tudor, Horia Șitoianu, Camilian Floroiu și Constantin Lupu
Staff: Camilian Floroiu
Turburea: Gabriel Mănescu (portar) – Adrian Voica, Mădălin Ivăniși, Alin Becheru, Gică Albulescu, Marius Daju, Adrian Vâlceanu, Dragoș Găvan și Luis Ciobotaru
Staff: Mădălin Ivăniși și Adrian Voica

Primăria Telești este la al doilea campionat câștigat la minifotbal în Complexul Dolce Vita, după cel din 2017, din ediția inaugurală.

Tot la fel ca în 2017, Primăria Motru a încheiat pe locul 2, ca urmare a victoriei din ultima etapă cu Primăria Țicleni. Primăria Turburea a prins medaliile de bronz, în timp ce echipa din Țicleni a încheiat pe locul 4.

Rezultate, Etapa 6 Play-off
Primăria Telești – Primăria Turburea 4-1
Primăria Țicleni – Primăria Motru 4-9

Festivitatea de Premiere


Locul 1 – Primăria Telești: Trofeu, Medalii de Aur, Diplomă și 3 bax-uri de bere
Locul 2 – Primăria Motru: Trofeu, Medalii de Argint, Diplomă și 2 bax-uri de bere
Locul 3 – Primăria Turburea: Trofeu, Medalii de Bronz, Diplomă și 1 bax de bere
Premiul Fair Play – Primăria Țicleni: Trofeu și Diplomă

Cel mai bun jucător – Ion Petre Manea (Primăria Telești): Trofeu individual, Diplomă și 1 pack de bere
Golgheter – Sebastian Cojocaru (Primăria Motru), 30 goluri: Trofeu individual, Diplomă și 1 pack de bere
Cel mai bun tânăr jucător – Luis Angelo Ciobotaru (Primăria Turburea): Trofeu individual, Diplomă și 1 pack de bere
Cel mai bun portar – Cătălin Napu (Primăria Motru): Trofeu individual, Diplomă și 1 pack de bere

Trofee de Excelență: Ion Mischie (primar Telești), Cosmin Morega (viceprimar Motru), Ion Bîrcă (primar Turburea), Radu Constantin (primar Țicleni), Tudor Oiță (primar Negomir), Mădălin Ungureanu (primar Bălești), Ștefan Blideanu (primar Stănești) și Liviu Cotojman (primar Roșia de Amaradia)

În Liga 1 Dolce Vita, au avut loc jocurile etapei a opta din faza de play-off. Deja campioană, Dream Team și-a respectat blazonul și a învins Farmacia Victoria cu scorul de 4-3 după un meci spectaculos. Rezultatul dăunează șanselor celor de la Farmacia de a termina sezonul pe podium.

Minprest Rovinari a trecut de Marigab Turceni cu scorul de 5-0, în timp ce meciul dintre Peppy Dolce Vita și Real Târgu Jiu, foarte important pentru clasarea pe locul 2, loc calificant la Campionatul Regional Sud-Vest de la Sibiu, va avea loc vineri.

Rezultate, Etapa 8 Play-off

Dream Team – Farmacia Victoria 4-3
Minprest Rovinari – Marigab Turceni 5-0
Vineri, ora 22:30 Peppy Dolce Vita – Real Târgu Jiu
 

Noutati din Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu

Peppy Dolce Vita, campioană națională la Old Boys!

Performanță fantastică pentru sportul gorjean! Peppy Dolce Vita, campioană națională la Old Boys!

15-07-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Peppy Dolce Vita și Karma merg la Campionatul Național de Old Boys

Peppy Dolce Vita și Karma merg la Campionatul Național de Old Boys de la Drobeta Turnu Severin, 12-14 iulie.

11-07-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Farmacia Victoria, în 32-imi la Cupa României de la Bacău

Farmacia Victoria a ajuns până în faza 32-imilor la Cupa României de la Bacău, acolo unde au participat 91 de echipe.

11-07-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Farmacia Victoria, în grupa 28 la Cupa României de la Bacău

Farmacia Victoria, în grupa 28 la Cupa României de la Bacău. 93 de echipe participă la turneul final din Moldova.

24-06-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


IPJ Gorj, in primele 16 echipe din tara la Firme si Institutii

IPJ Gorj, in primele 16 echipe din tara la Firme si Institutii la competitia nationala de la Piatra Neamt.

17-06-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


IPJ Gorj, campioana in Liga 2 Dolce Vita

IPJ Gorj, campioana in Liga 2 Dolce Vita, cu 4 puncte avans de ISJ Gorj.

17-06-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


S-a încheiat Liga 1 Dolce Vita. Peppy Dolce Vita merge la Sibiu

S-a încheiat Liga 1 Dolce Vita, ediția a 13-a. Peppy Dolce Vita merge la Sibiu pentru a reprezenta Gorjul la Campionatul Regional Sud-Vest.

11-06-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


LPS Târgu Jiu a câștigat din nou Cupa Liceelor Carrefour!

LPS Târgu Jiu a câștigat din nou Cupa Liceelor Carrefour Târgu Jiu, al doilea an la rând în care triumfă în această competiție.

11-06-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Peppy Dolce Vita învinge Dream Team și urcă pe podium

Peppy Dolce Vita învinge Dream Team și urcă pe podium cu o etapă înainte de final

11-06-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Primăria Telești, campioana sezonului 2018-2019!

Primăria Telești, campioana sezonului 2018-2019 în Liga Primăriilor din Gorj după victoria din ultima etapă cu Primăria Turburea.

11-06-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Dolce Vita a câștigat Cupa Old Boys și s-a calificat la turneul național!

Dolce Vita a câștigat Cupa Old Boys și s-a calificat la turneul național de la Drobeta Turnu Severin (12-14 iulie).

11-06-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Asociația Club Sportiv Minifotbal Gorj vă urează: „Paște fericit!”

Asociația Club Sportiv Minifotbal Gorj vă urează: „Paște fericit!”

25-04-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Minprest învinge Dream Team și lupta la titlu este relansată

Minprest învinge Dream Team în etapa a cincea din play-off și lupta la titlu este relansată. Cu 5 runde înainte de final, Dream are 4 puncte avans de Real și 6 de Minprest.

25-04-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Dream Team, lider în Liga 1. IPJ Gorj, în Liga 2

Dream Team, lider în Liga 1, cu 7 puncte avans. IPJ Gorj, lider în Liga 2, cu 3 puncte avans.

16-04-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Dream Team învinge Farmacia Victoria și are 6 puncte avans la vârf

Dream Team învinge Farmacia Victoria și are 6 puncte avans la vârf

10-04-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu pe scurt

0

Jucatori sarbatoriti astazi (vezi lista)

100

Echipe active

539

Jucatori activi

379

meciuri in sezonul actual

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP