Rezultate Cupa Porcului

În week-end-ul recent încheiat, în Complexul Dolce Vita, au avut loc jocuri contând pentru Cupa Porcului. Competiția este împărțită în acest an, pe două secțiuni, finalele urmând să aibă loc duminică. 

În Grupa A din Cupa Porcului, se cunosc deja cele două echipe calificate în semifinale, cu o etapă înainte de finalul fazei grupelor. Peppy Dolce Vita a învins Karma Târgu Jiu la o diferență clară și, cu ajutorul celorlaltor rezultate, e sigură de locul 1 în grupă.
 
Vulturii Fărcășești a câștigat sâmbătă un meci foarte echilibrat cu Viitorul Târgu Cărbunești, iar duminică a trecut de Karma Târgu Jiu, pentru a ajunge la 9 puncte în clasament. ACS Victoria Tg-Jiu nu a reușit decât o remiză duminică, urmată de victorie la loviturile de la 7 metri cu Viitorul Târgu Cărbunești, dar cele două puncte acumulate nu au fost suficiente pentru a o menține în cursa calificării.
 
Vulturii Fărcășești – Viitorul Târgu Cărbunești 3-2 (pauză: 1-1)
Goluri: Luis Scurtu (min. 9) și Dragoș Săulescu (min. 26 și 35) / Dragoș Stănescu (min. 7) și Alexandru Avramescu (min. 22)
Vulturii: Alexandru Homeucă (portar) – Mircea Miroiu, Ionuț Butoi, Gheorghe Tudoran, Gabriel Oiță, Luis Scurtu, Dragoș Săulescu și Daniel Bălașa
Staff: Robert Vlăduțoiu
Viitorul: Claudiu Țuțurigă (portar) – Alexandru Avramescu, Alexandru Buzurin, Ion Gîlcescu, Dragoș Stănescu, Mădălin Mihăilescu și Elvis Samoilă
Staff: Ion Gîlcescu
 
În grupa B, Dream Team Tg-Jiu a câștigat, la limită, duelul cu Wektra Team și a luat o opțiune seriosă în privința calificării în semifinale.
 
Primăria Bîlteni a trecut de Primăria Rovinari și își va juca șansa la calificare în ultima etapă, contra celor de la Dream Team.
 
Rezultate, Cupa Porcului, Faza Grupelor, Sâmbătă și Duminică
 
Grupa A
Vulturii Fărcășești – Viitorul Târgu Cărbunești 3-2
Peppy Dolce Vita – Karma Târgu Jiu 8-2
Karma Târgu Jiu – Vulturii Fărcășești 1-4
Viitorul Târgu Cărbunești – ACS Victoria Tg-Jiu 3-3 (5-6)
 
Grupa B
Primăria Bîlteni – Primăria Rovinari 6-2
Wektra Team – Dream Team Tg-Jiu 2-3
 
În competiția rezervată amatorilor s-au jucat ultimele meciuri din faza grupelor dar și partidele din sferturile de finală.
 
În sferturi au avut loc meciuri interesante, cu rezultate greu de prevăzut. Primăria Telești a trecut la limită de Star Team, FC Primăria Albeni a învins, tot la limită, pe Green Team, în timp ce Pro Răzvy Team s-a impus, pe final de meci, în duelul cu Primăria Motru.
 
Cel mai spectaculos meci a fost însă cel dintre ACS Victoria 2 Tg-Jiu, câștigătoarea Cupei „Împreună suntem minifotbal” din vară și CSV Dragon. ACS Victoria 2 câștigase toate meciurile din Cupa Porcului Amatori din grupe și a început perfect și duelul cu „dragonii”. 
 
În minutul 11, ACS Victoria 2 conducea cu 3-0, iar puțini mai credeau într-o revenire a celor de la CSV Dragon. Aceștia din urmă au marcat însă de 3 ori în 10 minute și au împins deznodământul sfertului de finală la loviturile de la 7 metri. CSV Dragon s-a impus la penalti-uri și s-a calificat astfel în semifinale.
 
ACS Victoria 2 Târgu Jiu – CSV Dragon 3-3 (5-6 după lovituri 7 metri)
Goluri: Daniel Cojocaru (min. 7, 8 și 11) / Lucian Marina (min. 26), Viorel Petrescu (min. 33) și Ion Dobîrceanu (min. 36)
ACS Victoria 2: Florin Munteanu (portar) – Ciprian Dudău, Mihai Dinuțoiu, Dragoș Stănescu, Laurențiu Roibu, Alexandru Tărău, Albert Bilan, Daniel Cojocaru, Gabriel Munteanu și Bogdan Horhoianu
Staff: Bogdan Horhoianu
Dragon: George Urse și Radu Mereșescu (portari) – Ion Dobîrceanu, Cătălin Beuran, Lucian Marina, Alexandru Mihai, Viorel Petrescu, Adrian Ungureanu, Alexandru Badea și Raul Bărbăcioru 
Staff: Viorel Petrescu
 
Rezultate, Sferturi de finală, Cupa Porcului Amatori
 
ACS Victoria 2 Târgu Jiu – CSV Dragon 3-3 (5-6 după 7 metri)
Star Team – Primăria Telești 1-2
FC Primăria Albeni – Green Team 2-1
Pro Răzvy Team – Primăria Motru 4-2
 

Noutati din Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu

Victorii pentru Dream Team, ACS Victoria si Peppy Dolce Vita, in etapa 12

Victorii pentru Dream Team, ACS Victoria si Peppy Dolce Vita, in etapa 12 a Ligii 1 Dolce Vita.

10-02-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Remiză pentru selecționata de minifotbal în duelul cu Pandurii Târgu Jiu

Remiză pentru selecționata de minifotbal în duelul cu divizionara secundă, Pandurii Târgu Jiu, scor 1-1.

05-02-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


S-au stabilit cei 16 jucatori pentru amicalul cu Pandurii Targu Jiu

S-au stabilit cei 16 jucatori ai selectionatei de minifotbal de la Dolce Vita pentru amicalul cu Pandurii Targu Jiu, programat miercuri, de la ora 15:00. Meciul va fi transmis in direct de Accent TV.

04-02-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Liga 2 | IPJ Gorj invinge Star Team in derby-ul etapei a noua

IPJ Gorj invinge Star Team in derby-ul etapei a noua, scor 4-1.

04-02-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Peppy Dolce Vita învinge Wektra, ACS Victoria trece de Bîlteni

În weekend s-au jucat meciurile etapei a 10-a din Liga 1, respectiv a 8-a din Liga 2.

27-01-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Remiză în derby-ul dintre Peppy Dolce Vita si Dream Team

Remiză în derby-ul dintre Peppy Dolce Vita si Dream Team. ACS Victoria Tg-Jiu a trecut pe primul loc după 9 etape.

20-01-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


S-au reluat campionatele de la Dolce Vita in noul an

S-au reluat campionatele de la Dolce Vita in noul an, meciuri cu miza in Liga 2, Seria 1 si 2.

16-01-2020 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Peppy Dolce Vita - locul 1 la Cupa Porcului

Peppy Dolce Vita - locul 1 la Cupa Porcului. Pro Razvy Team a triumfat in Cupa Porcului Amatori.

23-12-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Meci amical de old boys intre Peppy Dolce Vita si Super Club AS Timisoara

Meci amical de old boys intre Peppy Dolce Vita si Super Club AS Timisoara, joi, 19 decembrie, ora 18:00, in Complexul Dolce Vita din Targu Jiu.

18-12-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Rezultate Cupa Porcului

Rezultate din weekend-ul doi de competiție în Cupa Porcului.

17-12-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Incepe Cupa Porcului in Complexul Dolce Vita. Editie aniversara

Jocurile editiei a zecea a Cupei Porcului incep sambata in Complexul Dolce Vita. 23 de echipe la start.

05-12-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Primaria Ticleni invinge liderul Dream Team!

Dream Team si ACS Victoria la egalitate de puncte la finalul turului sezonului regulat, dupa esecul celor de la Dream Team cu Primaria Ticleni.

05-12-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Dream Team învinge ACS Victoria în derby-ul etapei cu numărul 6 din Liga 1

Dream Team învinge ACS Victoria în derby-ul etapei cu numărul 6 din Liga 1, scor 2-1. Golurile celor de la Dream au fost marcate de Chiriac și Ștefan, în timp ce pentru Victoria a înscris Dolcescu.

25-11-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Dream Team - a cincea Cupa a Romaniei Dolce Vita la rand!

Dream Team Târgu Jiu a cucerit pentru al cincilea sezon consecutiv trofeul Cupei României Dolce Vita. Duminică, în finala cu ACS Victoria, succesul a venit la ultima fază a meciului.

21-11-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Cine castiga Cupa Romaniei Dolce Vita? Sambata sunt semifinalele

Peppy Dolce Vita vs. Dream Team si ACS Victoria Tg-Jiu vs. ACS Victoria 2 sunt semifinalele de sambata ale Cupei Romaniei Dolce Vita.

12-11-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


LPS Targu Jiu, victorie la Cupa Liceelor Dolce Vita

Nicio surpriza la Cupa Liceelor Dolce Vita. Liceul cu Program Sportiv si-a adjudecat locul 1 dupa o finala cu Targu Carbunesti.

12-11-2019 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu pe scurt

2

Jucatori sarbatoriti astazi (vezi lista)

97

Echipe active

568

Jucatori activi

270

meciuri in sezonul actual

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP