Avancronica etapei a VII-a Liga A si Liga B Realsport

Meciuri directe pentru play-off Liga A 

Etapa din acest week-end, cea cu numărul şapte, reprezintă exact jumătatea turului intermediar din prima ligă valorică a Campionatului Realsport de minifotbal Deva. Acum, la mijlocul acestei faze a competiţiei, putem spune fără a risca prea mult că sunt trei formaţii – respectiv ocupantele actuale ale podiumului – care sunt într-o măsură mai mare sau mai mică sigure de locul lor din play-off.

În afară de aceste (hai să le spunem) certitudini, restul clasamentului Ligii A este însă o nebuloasă totală. De la locul 4 inclusiv în jos orice deznodământ este posibil, deoarece sunt cinci echipe cu câte 9 puncte şi alte trei cu câte 6 puncte, care speră fiecare – şi au tot dreptul să o facă – la ocuparea unui loc în primele şapte la finele „intermediarului”.
Liderul şi campioana evoluează sâmbătă, iar viceliderul duminică, în partide în care pleacă evident cu prima şansă.
⚽️ Sâmbătă, deţinătoarea titlului Sporting Crişcior (locul 3, 15 puncte) întâlneşte Doctorii (locul 10, 6 puncte), iar Los Amigos (locul 1, singura din campionat care a adunat maxim de puncte, 18) joacă în compania penultimei clasate, Boys Team (locul 13, 3 puncte). Duminică avem în program un joc care de asemenea are o favorită certă, pe IEK Deva (locul 4, 10 puncte) în faţa celor de la Comsid (ultimul loc, zero puncte).
⚽️ În celelalte patru partide se înfruntă însă opt echipe cu pretenţii şi şanse la clasarea între primele şapte. Pe coordonate asemănătoare putem plasa disputele Universitatea Viile Noi (6 puncte, locul 12) – Bog XXI (9 puncte, locul 9) şi Mureşul (6 puncte, locul 11) – MDS Deva (9 puncte, locul 8), în care toate combatantele au mare nevoie de puncte pentru a putea urca în clasament. Tot duminică avem şi două „întâlniri de gradul trei”, în care echipele implicate ocupă deja poziţii calificante în play-off, pe care vor face tot posibilul să şi le păstreze. Este cazul meciurilor RGI & ECP (locul 5, 9 puncte) – City Taxi (locul 6, 9 puncte) şi Taylor Red & LPG (locul 7, 9 puncte) – Coralis Deva (locul 2, 16 puncte). Cum fiecare victorie în meciurile direct între calificate contează în clasamentul fazei următoare din Campionatul Realsport, ne aşteptăm şi în această rundă la jocuri fără menajamente în lupta pentru puncte.

 Dialog de la distanţă între primele cinci clasate in Liga B
📌Cinci echipe eşalonate pe un interval de numai trei puncte în vârful clasamentului reprezintă premisele unei întreceri mai mult decât echilibrate. Până acum au fost şi runde cu meciuri directe între ele, au fost şi fără – cum s-a întâmplat în etapa precedentă şi cum este cazul acesteia care vine. Aceasta nu înseamnă însă că nu vom avea parte de partide cât se poate de interesante, pentru că nu mai departe de săptămâna trecută două dintre fruntaşe au făcut paşi greşiţi care le-au costat puncte preţioase. Dacă se va întâmpla ceva similar şi acum, rămâne să vedem.
➡️⚽️ Primele două clasate întâlnesc formaţiile situate exact la mijlocul ierarhiei. Sunt programate sâmbătă Alaska (locul 2, 15 puncte) – Cement (locul 7, 9 puncte) şi Micro 15 (locul 1, 15 puncte) – AS Hanzi Deva (locul 6, 9 puncte), partide în care outsiderele sunt capabile de surprize. Urmăritoarele lor sunt la pândă, gata să profite. Tot sâmbătă Hugo Team (locul 4, 13 puncte) înfruntă FC Corona (locul 8, 7 puncte), echipă care a ţinut în şah pe ABS Decor runda trecută, iar VLB Team (locul 5, 12 puncte) trebuie să confirme în faţa lui City Old Boys (locul 9, 6 puncte) că înfrângerea suprinzătoare cu Azaria din urmă cu o săptămână a fost doar un accident. În fine, dar nu în ultimul rând, ABS Decor (locul 3, 13 puncte) nu îşi mai permite duminică încă un tempo pierdut cu penultima clasată Templierii (locul 11, 3 puncte). Tot duminică se joacă Azaria (locul 10, 4 puncte) – Nova Team (locul 12, 0 puncte), o bună ocazie pentru cele două de a mai aduna nişte puncte la zestrea săracă din clasament.

Vă așteptăm la Baza sportivă să vă sustine-ți favoriții!!!

 

Noutati din Campionatul Realsport de Minifotbal

Los Amigos şi Micro 15 iernează lideri în Ligile A şi B

Campionatul Realsport a programat la sfârşitul săptămânii trecute ultimele partide din acest an, contând pentru etapa cu numărul 11. Un meci din Liga A, cel dintre Doctorii şi Comsid, a fost amânat şi va fi reprogramat, aceasta deoarece Com

16-12-2019 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Ce ne rezervă Campionatul Realsport 23-24 noiembrie 2019

Vom avea destule meciuri interesante de urmărit sâmbătă şi duminică, când este programată etapa a noua în Ligile A şi B din Campionatul Realsport de minifotbal Deva. În primul eşalon mai sunt doar cinci etape de disputat până la î

22-11-2019 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Surprize mari în Campionatul Realsport.

Etapa de la sfârşitul săptămânii trecute din Campionatul Realsport de minifotbal Deva a produs câteva „seisme”, echivalente cu unele rezultate mai puţin sau deloc scontate înaintea jocurilor. Aceste surprize au zdruncinat ceea ce

11-11-2019 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Avancronica etapei a VII-a Liga A si Liga B Realsport

Etapa cu numarul sapte aduce meciuri directe pentru un loc in play-off Liga A si dialoguri la distanta intre primele cinci clasate in Liga B, al Campionatului Realsport Deva.

08-11-2019 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Două echipe rămân neînvinse în Liga A, patru sunt la egalitate de puncte în

A trecut şi etapa a cincea, cea a derbyurilor – aşa cum am numit-o în avancronică – din Campionatul Realsport de minifotbal Deva. Înainte de a trece în revistă rezultatele înregistrate şi implicaţiile lor, unele cât se poa

28-10-2019 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Sezonul regulat in Liga B si Liga C se apropie de finiş

Cu cât ne apropiem mai mult de sfârşitul turului intermediar din Campionatul Realsport de minifotbal Deva – cel care va consemna numele echipelor retrogradate şi promovate din cele trei ligi valorice înainte de continuarea întrecerii.

20-11-2018 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Liderul a învins deţinătoarea titlului

Ne apropiem de finalul turului – aşa numitul tur intermediar la Ligile B şi C – din Campionatul Realsport de minifotbal Deva şi lupta pentru puncte şi implicit pentru un loc mai bun în clasament este cât se poate de palpitantă. Dac

20-11-2018 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Au rămas aceiaşi lideri în Campionatul Realsport de Minifotbal Deva

Etapa cu numărul 6 din Campionatul Realsport de minifotbal Deva a oferit la sfârşitul săptămânii trecute dispute echilibrate, în special în cel de-al doilea eşalon valoric. Mai mult de jumătate din meciurile disputate sâmbătă şi duminic

06-11-2018 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Echipele de pe podiumul Ligii A Realsport îşi pot mări avansul

Primele trei clasate în Liga A Realsport, cel mai important eşalon al campionatului municipal de minifotbal din Deva, pleacă favorite în partidele din etapa a IV-a, programate duminică. Dacă înving, Pera BMW, Grawe şi Roşu se desprind decisi

09-02-2017 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Campionatul Realsport Deval intra intr-o noua faza

Cea mai populară competiţie destinată amatorilor din Deva, campionatul municipal de minifotbal de la baza Realsport, işi va desfăşura in acest an partea secundă a celui de-al 11-lea sezon. Cele 24 de echipe au fost impărţite in două ligi, o

15-01-2017 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Deva: Se da startul unui nou sezon competitional

Comisia de organizare al Campionatului Realsport impreuna cu delegatii echipelor participante in campionat au stabilit tintarul si sistemul de desfasurare al noului sezon competitional. Prima etapa a campionatului este programat in acest week-end.

03-09-2016 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Roben Haţeg s-a calificat în semifinalele campionatului naţional

Vicecampioana Realsport a obţinut accesul între primele patru echipe de minifotbal din ţară după ce a trecut azi, la Deva, în sferturile turneului final a campionatului naţional, de echipa Extratereştrii Bistriţa. Roben a câştigat duelul c

02-07-2016 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Program Grupe Campionatul National

In acest week-end va avea loc Turneul Final al Campionatului National! Iata programul jocurilor din faza grupelor, care se vor disputa in doua orase, Deva si Hunedoara:

29-06-2016 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Informatii si Sedinta tehnica Campionatul National, Deva-Hunedoara 2016

Pentru o buna organizare a Campionatului National, rugam delegatii echipelor ca pe parcursul zilei de maine (joi, 30.06) sa ia in considerare urmatoarele informatii.

29-06-2016 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Meci demonstrativ cu fostele glorii al echipei Corvinul Hunedoara

Un meci demonstrativ de calitate va avea loc joi (30.06) seara de la ora 21.00 intre fostele glorii al fotbalului hunedorean si oficiali FMR, delegati si organizatori. Partida va avea loc la Hunedoara, la Baza sportiva Euro Center Sport.

29-06-2016 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Informatii si Program Grupe Campionat Regional Sud Vest Tg Jiu

Comisia de Organziare al Campionatului Regional Sud Vest, anunta delegatii echipelor participante, ca sedinta tehnica va avea loc vineri, 27 mai ora 11.00, la Complexul Dolce Vita, Tg Jiu.

24-05-2016 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Campionatul Realsport de Minifotbal pe scurt

4

Jucatori sarbatoriti astazi (vezi lista)

45

Echipe active

1230

Jucatori activi

0

meciuri in sezonul actual

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP