Ce ne rezervă Campionatul Realsport 23-24 noiembrie 2019

Liga A: Alte întâlniri directe pentru play-off.

În condiţiile în care 12 din cele 14 echipe participante încă aspiră cu şanse reale la ocuparea unui loc între primele 7, era inevitabil ca fiecare etapă să ofere partide de o importanţă deosebită pentru accederea „acolo”, unde se va da lupta pentru titlu. Dacă am aminti doar că trei echipe au câte 12 puncte şi alte patru câte 9 şi tot ar fi suficient pentru a avea o imaginea clară asupra luptei extraordinare care se dă pentru ajungerea în play-off.

Runda debutează cu ceea ce putem numi practic un meci eliminatoriu. MDS Deva, locul 10, şi Bog XXI, locul 12, au fiecare nouă puncte şi orice alt rezultat decât victoria nu va face decât să le îndepărteze de locul al şaptelea, cel de deasupra liniei. Cel puţin la fel de important este celălalt joc de sâmbătă, în care IEK Deva, locul 4 cu 16 puncte, dă piept cu Doctorii, locul 7 cu 12 puncte, nici una dintre echipe neavând calificarea asigurată.

Duminică evoluează ocupantele podiumului, care pleacă evident cu prima şansă în partidele pe care le susţin. Los Amigos (locul 1, punctaj maxim, 24 din 24) întâlneşte Universitatea Viile Noi (locul 8, 12 puncte), formaţie cu destule argumente pentru un loc în play-off, Coralis Deva (locul 2, 20 de puncte) are o misiune mai facilă în compania lui Comsid (ultimul loc, zero puncte), iar deţinătoarea titlului Sporting Crişcior (locul 3, 18 puncte) are ca adversar Mureşul (locul 11, 9 puncte), echipă care şi ea mai speră la o clasare în primele şapte.

City Taxi (locul 6, 12 puncte) are şi ea posibilitatea de a urca în clasament în cazul unei victorii asupra penultimei clasate, Boys Team, care a adunat doar trei puncte până acum. De cu totul altă factură este disputa dintre Taylor Red & LPG (locul 5, 13 puncte) şi RGI & ECP (locul 9, 9 puncte), care intră fără îndoială în categoria partidelor „de şase puncte”.

Liga B: Derby veritabil între primele două clasate

Cu doar patru puncte distanţă între locul 2 şi locul 8, comparaţia cu o caravană ciclistă care rulează compact în prima parte a unei curse se impune oarecum inevitabil. Avem un lider uşor detaşat în frunte, câţiva concurenţi care nu au ţinut ritmul şi au rămas mai în coadă, dar grosul plutonului încă se studiază în timp ce pândeşte sprintul decisiv spre locurile de play-off.

Paralela cu ciclismul se cam opreşte însă aici. Aceasta deoarece etapa a noua programează chiar în deschidere un meci care poate reaprinde lupta pentru locul întâi sau, dimpotrivă, poate mări avansul lui Micro 15 faţă de a doua clasată. Se întâlnesc într-un joc al orgoliilor primele două echipe din Liga B: Hugo Team, 16 puncte, locul 2, cu Micro 15, 21 de puncte, locul 1, iar pronosticul în aceste condiţii nu poate fi decât un clasic 1X2.

Nu mai puţin interesantă şi echilibrată totodată se anunţă a fi şi disputa următoare, cea dintre City Old Boys şi Cement. Doar trei puncte şi trei locuri separă în clasament cele două formaţii: City Old Boys are 12 puncte şi e pe locul 8, Cement 15 puncte şi ocupă locul 5. Tot sâmbătă se mai joacă un meci cu un raport de forţe aparent disproporţionat, între VLB Team, locul 4 cu 15 puncte, şi Nova Team, locul 12 cu 3 puncte.

Ziua de duminică merge pe aceeaşi linie şi oferă unor echipe din pluton şansa de a-şi trece în cont încă trei puncte în faţa unor adversari aflaţi în partea inferioară a ierarhiei. FC Corona (13 puncte, locul 7) întâlneşte Azaria (4 puncte, locul 11), ABS Decor (14 puncte, locul 6) evoluează în compania lui AS Hanzi Deva (9 puncte, locul 9), iar Alaska (15 puncte, locul 3) înfruntă Templierii (4 puncte, locul 10). Desigur, aici nu sunt deloc excluse nici eventuale surprize, care au apărut în destule rânduri la ediţia actuală a Campionatului Realsport.

Articol scris: Bogdan Barbu

Noutati din Campionatul Realsport de Minifotbal

Ce ne rezervă Campionatul Realsport 23-24 noiembrie 2019

Vom avea destule meciuri interesante de urmărit sâmbătă şi duminică, când este programată etapa a noua în Ligile A şi B din Campionatul Realsport de minifotbal Deva. În primul eşalon mai sunt doar cinci etape de disputat până la î

22-11-2019 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Surprize mari în Campionatul Realsport.

Etapa de la sfârşitul săptămânii trecute din Campionatul Realsport de minifotbal Deva a produs câteva „seisme”, echivalente cu unele rezultate mai puţin sau deloc scontate înaintea jocurilor. Aceste surprize au zdruncinat ceea ce

11-11-2019 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Avancronica etapei a VII-a Liga A si Liga B Realsport

Etapa cu numarul sapte aduce meciuri directe pentru un loc in play-off Liga A si dialoguri la distanta intre primele cinci clasate in Liga B, al Campionatului Realsport Deva.

08-11-2019 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Două echipe rămân neînvinse în Liga A, patru sunt la egalitate de puncte în

A trecut şi etapa a cincea, cea a derbyurilor – aşa cum am numit-o în avancronică – din Campionatul Realsport de minifotbal Deva. Înainte de a trece în revistă rezultatele înregistrate şi implicaţiile lor, unele cât se poa

28-10-2019 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Sezonul regulat in Liga B si Liga C se apropie de finiş

Cu cât ne apropiem mai mult de sfârşitul turului intermediar din Campionatul Realsport de minifotbal Deva – cel care va consemna numele echipelor retrogradate şi promovate din cele trei ligi valorice înainte de continuarea întrecerii.

20-11-2018 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Liderul a învins deţinătoarea titlului

Ne apropiem de finalul turului – aşa numitul tur intermediar la Ligile B şi C – din Campionatul Realsport de minifotbal Deva şi lupta pentru puncte şi implicit pentru un loc mai bun în clasament este cât se poate de palpitantă. Dac

20-11-2018 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Au rămas aceiaşi lideri în Campionatul Realsport de Minifotbal Deva

Etapa cu numărul 6 din Campionatul Realsport de minifotbal Deva a oferit la sfârşitul săptămânii trecute dispute echilibrate, în special în cel de-al doilea eşalon valoric. Mai mult de jumătate din meciurile disputate sâmbătă şi duminic

06-11-2018 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Echipele de pe podiumul Ligii A Realsport îşi pot mări avansul

Primele trei clasate în Liga A Realsport, cel mai important eşalon al campionatului municipal de minifotbal din Deva, pleacă favorite în partidele din etapa a IV-a, programate duminică. Dacă înving, Pera BMW, Grawe şi Roşu se desprind decisi

09-02-2017 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Campionatul Realsport Deval intra intr-o noua faza

Cea mai populară competiţie destinată amatorilor din Deva, campionatul municipal de minifotbal de la baza Realsport, işi va desfăşura in acest an partea secundă a celui de-al 11-lea sezon. Cele 24 de echipe au fost impărţite in două ligi, o

15-01-2017 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Deva: Se da startul unui nou sezon competitional

Comisia de organizare al Campionatului Realsport impreuna cu delegatii echipelor participante in campionat au stabilit tintarul si sistemul de desfasurare al noului sezon competitional. Prima etapa a campionatului este programat in acest week-end.

03-09-2016 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Roben Haţeg s-a calificat în semifinalele campionatului naţional

Vicecampioana Realsport a obţinut accesul între primele patru echipe de minifotbal din ţară după ce a trecut azi, la Deva, în sferturile turneului final a campionatului naţional, de echipa Extratereştrii Bistriţa. Roben a câştigat duelul c

02-07-2016 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Program Grupe Campionatul National

In acest week-end va avea loc Turneul Final al Campionatului National! Iata programul jocurilor din faza grupelor, care se vor disputa in doua orase, Deva si Hunedoara:

29-06-2016 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Informatii si Sedinta tehnica Campionatul National, Deva-Hunedoara 2016

Pentru o buna organizare a Campionatului National, rugam delegatii echipelor ca pe parcursul zilei de maine (joi, 30.06) sa ia in considerare urmatoarele informatii.

29-06-2016 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Meci demonstrativ cu fostele glorii al echipei Corvinul Hunedoara

Un meci demonstrativ de calitate va avea loc joi (30.06) seara de la ora 21.00 intre fostele glorii al fotbalului hunedorean si oficiali FMR, delegati si organizatori. Partida va avea loc la Hunedoara, la Baza sportiva Euro Center Sport.

29-06-2016 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Informatii si Program Grupe Campionat Regional Sud Vest Tg Jiu

Comisia de Organziare al Campionatului Regional Sud Vest, anunta delegatii echipelor participante, ca sedinta tehnica va avea loc vineri, 27 mai ora 11.00, la Complexul Dolce Vita, Tg Jiu.

24-05-2016 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Campionatul Regional Sud Vest, Tg Jiu

Campionatul Regional Sud-Vest, Targu Jiu 27 -29 mai 2016 Teren 1: Complex Dolce Vita Tg Jiu, Adresa: B-dul Constantin Brancusi nr. 10, Parc Central Teren 2: Liceul Sportiv, Adresa: Strada 23 August nr. 100

23-05-2016 | Campionatul Realsport de Minifotbal


Campionatul Realsport de Minifotbal pe scurt

4

Jucatori sarbatoriti astazi (vezi lista)

29

Echipe active

1099

Jucatori activi

223

meciuri in sezonul actual

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP