articol aparut in Arena Buzoiana
Sâmbătă, o dată cu disputarea ultimei runde, s-a pus punct celei de a opta ediţii a Diviziei de Buzău. Cum campioana se cunoştea cu două etape înainte de final, AS Fortuna Friends fiind deţinătoarea trofeului în acest sezon, în ultima etapă s-a jucat pentru configurarea clasamentului final, al desemnării echipei care a închis podiumul şi al cuceririi titlului de golgeter.
Altfel spus, după ultima partidă, a acestei etape, Asociaţia Judeţeană de Minifotbal Buzău, a organizat festivitatea de premiere, echipele fiind remunerate în funcţie de poziţia ocupată în clasament. Fiecare formaţie participantă a intrat în posesia unei diplome şi a unei cupe, cu excepţia celor de pe podium care au primt ca bonus trofee, echipament sportiv şi medalii. Cum era şi normal, campionii, „prietenii” de la Fortuna, au fost recompensaţi de către organizatori şi cu un voucher ce constă în decontarea cazării şi a meselor pe toată durata turneului final ce se va desfăşura în perioada 2-8 iulie la Hunedoara.
Aşa cum spuneam şi mai sus, Fortuna Friends a luat tot ce se putea lua. Titlul de golgeter prin Florin „Gogu” Mihălcescu, titlul de cel mai bun jucător - Romeo Stan şi titlul de cel mai bun portar – Marius Mindileac, premiile individuale fiind oferite de Hummel.
Pentru că a avut cele mai puţine cartonaşe „colectate” de-alungul celei de a opta ediţii a Diviziei de Buzău, Filati a primit tot din partea organizatorilor Trofeul „Fair-Play”.
S-au ţinut discursuri, s-au adresat felicitări şi s-a promis din partea Asociaţiei Judeţene de Minifotbal că la finalul acestui an va fi organizată a doua ediţie a „Galei Minifotbalului Buzoian” la care vor fi invitaţi toţi participanţii la competiţiile organizate de acest for, şi, ca o premieră, nu singuri, ci însoţiţi de prietene, soţii sau cum se descurcă fiecare.
„Punct final al celei de a opta ediţii a Diviziei de Buzău” şi una specială pentru minifotbalul buzoian dacă avem în vedere că în cele două ligi, organizate de Asociaţia judeţeană de Minifotbal Buzău, au evoluat şi alte echipe din judeţ şi nu numai din municipiu.Cât despre Divizia de Buzău, pot afirma cu plăcere că a fost una în care a dominat fair-play-ul, deci nu am avut parte, ca la ediţiile precedente de evenimente neplăcute, majore. S-a înţeles de către echipe că trbuie să se respecte şi să câştige doar prin sportivitate şi mai puţin prin alte metode, să le spunem, mai puţin plăcute.Competiţia a crescut şi calitativ, dovadă că faţă de campionatele trecute, când în lupta pentru podium se luptau trei-patru echipe, sezonul acesta au fost angrenate opt astfel de formaţii.Jocurile au fost spectaculoase, cu rezultate imprevizibile şi aici mă refer în primul rând la revelaţia acestei ediţii de campionat, Amicii Buzău, care pe lângă faptul că a ocupat poziţia a 3-a în clasamentul final, la prima participare, a avut şi un rol important în stabilirea campioanei.Cât despre viitor, Asociaţia Judeţeană de Minifotbal Buzău îşi propune să facă demersurile necesare pentru atragerea de sponsori, astfel încât să diminueze din cheltuielile de participare ale echipelor angrenate în competiţiile organizate de noi. Deja pentru ediţia viitoare a Diviziei de Buzău am reuşit acest lucru, astfel încât, cheltuielile formaţiilor care vor participa la această competiţie vor fi mai mici cu 25 la sută.
Din păcate, am avut parte şi de un moment mai special, şi aici ţin să precizez că toţi jucătorii, antrenorii şi oficialii, împreună cu conducerea AJMf Buzău, suntem alături de Fabian şi Claudiu Tomescu, încercaţi de greaua încercare prin care trec din cauza decesului tatălui, drept pentru care le transmitem – Sincere condoleanţe!”, a declarat pentru Arena Buzoiană, Gabi Bădescu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Minifotbal Buzău.
„Prin faptul că am luat tot ce se putea lua, titlul, golgeter, cel mai tehnic jucător, cel mai bun portar, am dovedit că Fortuna a avut şi are valoare. Băieţii au muncit şi astfel am ajuns aici, campioană fără drept de apel, o campioană cu cea mai bună apărare şi cel mai bun atac.
După turul campionatului nu speram să câştigăm de o asemenea manieră, însă am beneficiat şi de un ATU, acela că avem o echipă valoroasă şi cu experienţă, faţă de celelalte competitoare şi astfel s-a făcut diferenţa.Pentru noi Divizia de Buzău este istorie. Ne gândim deja la turneul final de la Hunedoara unde vom încerca să obţinem rezultate deosebite. Depinde numai şi numai de noi cum ne vom organiza, cum vom juca şi alte elemente pe care le-am fructificat la maximum în această ediţie a Diviziei de Buzău”, a declarat vicepreşedintele AS Friends Fortuna Buzău, Daniel „MAU” Constantin.
Buzau: Il Classico - Fortuna Friends Buzau-Cons.Judetean Buzau
03-11-2013 | Divizia de Buzau
Buzau:Favoritele s-au impus:ABC United Bucuresti,Otelul Galati si Dorally Mall Constanta s-au calificat la Turneul Final de la Hunedoara
22-06-2013 | Divizia de Buzau
Buzau: FORTUNA FRIENDS - Mereu impreună, un pas inainte
21-05-2013 | Divizia de Buzau
Buzau: FORTUNA FRIENDS, CAMPIOANĂ inainte de termen
20-05-2013 | Divizia de Buzau
Buzău: Regal minifotbalistic la Buzău
29-03-2013 | Divizia de Buzau
BUZAU: FORTUNA FRIENDS a umplut din nou cupa cu Timişoreana
28-02-2013 | Divizia de Buzau
FORTUNA FRIENDS BUZAU,CA SI CAMPIOANA DE TOAMNA
31-10-2012 | Divizia de Buzau
CONSILIUL JUDETEAN BUZAU,castiga CUPA LIGII-COTNARI
24-10-2012 | Divizia de Buzau
ZONALE: UN PAS INAINTE PE CALEA PERFORMANTEI
26-06-2012 | Divizia de Buzau
BUZAU :DIVIZIA DE BUZAU - Consiliul Judetean / Reconfirmarea valorii
13-06-2012 | Divizia de Buzau