AEK Oradea - argint la EMF Champions League 2021!

AEK Oradea, campioana României la minifotbal, a obținut locul 2 la EMF Champions League, cea mai importantă competiție inter-cluburi la nivel european. Competiția, care a adunat la start cele mai bune 18 echipe din Europa, a avut loc între 2 și 5 septembrie, la Misano în Italia.

Liga Campionilor la minifotbal, competiție desfășurată sub egida Federației Europene de Minifotbal, a ajuns la cea de-a cincea ediție. Din primele 4 desfășurate până în acest an, 3 au avut loc în Slovenia și una în Italia. Tot Italia a găzduit și ediția din acest an, într-o locație diferită, Misano luând locul orașului Riccione. 

18 echipe s-au înscris la startul acestei ediții iar jocurile s-au defășurat pe parcursul a patru zile, de pe 2 până pe 5 septembrie. România a fost reprezentată de două echipe, campioana națională AEK Oradea și vicecampioana, Chedra Tax Ploiești. Aceste două echipe și-au câștigat dreptul de participare prin performanța obținută în această vară la Campionatul Național de la Rm-Vâlcea (2-4 iulie), de la Arenele Traian.

Ambele echipe au depășit faza grupelor fără prea mari emoții, iar optimile de finală le-au adus în cale adversari puternici. În timp ce AEK Oradea a trecut de Ecolux (Republica Moldova), Chedra Tax a avut parte de ghinion în duelul cu TFT Edera Pardubice, campioana Cehiei. Adversarii au egalat pe final și s-au impus la loteria loviturilor de departajare.

AEK și-a „răzbunat” compatrioții în partida din sferturi cu Edera, câștigată tot la loviturile de la 7 metri, iar semifinala a adus o nouă victorie, cu Molde Progress, campioana Republicii Moldova.  

Finala a constituit testul suprem pentru echipa lui Spirydon Baltsavias, contra campioanei europene din 2016 și 2019, Mad Dogs Budapesta (Ungaria). Aceeași echipă învinsese campioana României în finala competiției, în urmă cu 2 ani la Riccione, pe Nova Vita Tg-Mureș, la loviturile de la 7 metri, 2-2 în timp regulamentar. 

Ungurii au preluat repede conducerea partidei și aveau 2-0 pe tabelă în primele 15 minute. AEK, care a transferat o serie de internaționali români pentru această competiție, a revenit în joc și a egalat la 2 în minutul 32. Ungurii au mai înscris o dată pentru 3-2 ,dar campioana României a avut din nou forța de a egala, cu 2 minute înaintea finalului. 

Partida a mers la loviturile de la 7 metri, acolo unde Andrei Nemițanu a avut șansa golului victoriei, dar a ratat. Seria loviturilor a continuat iar o nouă ratare, de această dată a lui Răzvan Fărcuța, a dus trofeul din nou în vitrina celor de la Mad Dogs. 

Din lotul celor de la AEK Oradea au făcut parte multiplii campioni europeni cu naționala României, Mircea Popa sau Adrian Călugăreanu, precum și alți jucători cu nume în minifotbal: Dragan Paulevici, Andrei Nemițanu sau Răzvan Plopeanu, toți medaliați cu echipa națională.

Portarul celor de la AEK, Răzvan Egri (21 de ani), a fost desemnat „Cel mai bun portar” al competiției.

AEK Oradea – Mad Dogs Budapesta 3-3 (7-8 la penalty-uri)

Au marcat: Nemițanu (min. 23), Ferik (min. 32), Popa (min. 38) / Hosszu (min. 5), Popa (min. 14 autogol), Samson (min. 36)

Au înscris de la 7 metri: Plopeanu, Paulevici, Ferik, Andor, Balogh, Micaș, Călugăreanu / Kiprich, Rabold, Fekete, Bognar, Samson, Buki, Hosszu, Cseri.

Au ratat: Nemițanu, Fărcuța / Da Silva

AEK Oradea: Răzvan Egri – Mircea Popa, Adrian Micaș, Adrian Călugăreanu, Andrei Nemițanu, Dragan Paulevici, Răzvan Fărcuța, Bogdan Mintaș, Andrei Ferik, Răzvan Plopeanu, Cristi Andor, Marius Balogh, Adrian Iova. 

Antrenor: Spiros Baltsavias.

Rezultate AEK Oradea, EMF Champions League, 2-5 septembrie, Misano, Italia

Grupa D

3-2 vs. RK Kafki Olomouc (Cehia)  – goluri: Nemițanu 2, Paulevici

0-0 vs. Todor Pet Bau (Ungaria)

Optimi de finală

2-0 vs. Ecolux (Rep. Moldova) – Călugăreanu, Ferik 

Sferturi de finală

1-1 (3-2 la pen.) vs. TFT Edera Pardubice (Cehia) – Paulevici

Semifinale

2-0 vs. Mold Progress Durlești (Rep. Moldova) – Paulevici 2

Finala

3-3 (7-8 la pen.) vs. Mad Dogs Budapesta (Ungaria) – Nemițanu, Ferik, Popa

Pentru clubul AEK Oradea, fondat în 2003, anul 2021 a fost unul de grație, titlul de campioană națională și cel de vicecampioană europeană reprezentând performanțe de excepție. 

Pentru minifotbalul românesc a fost cea de-a patra ediție de Champions League cu cel puțin o echipă în finală. În 2018, finala s-a disputat chiar între două echipe românești.

Lot AEK Oradea pentru EMF Champions League:

Răzvan Egri, Cristian Andor, Marius Balogh, Răzvan Fărcuța, Andrei Ferik, Adrian Iova, Adrian Micaș, Bogdan Mintaș, Dragan Paulevici, Adrian Călugăreanu, Mircea Popa, Andrei Nemițanu și Răzvan Plopeanu

Staff: Spyridon Baltsavias (președinte) și Adrian Iova (delegat)

Lot jucători Chedra TAX Ploiești pentru EMF Champions League:

Iulian Strelciuc, Nicolae Mălescu, Alexandru Ștefan, Vladimir Butufei, Cristian Balcu, Andrei Ciobanu, Bogdan Minea, Ciprian Neacșu, Andrei Rusu, Ionuț Herea, Alexandru Bobeică, Cristian Gavrilă, Georgian Condrea, Florin Pripu, Iulian Trandafir și Dragoș Chelba.

Staff: Dragoș Chelba (antrenor) și Aurel Chelba (manager) 

Rezultate Chedra Tax Ploiești, EMF Champions League, 2-5 septembrie, Misano, Italia

Grupa E

1-1 vs. Szilasi ES Baratai (Ungaria) – gol: Neacșu

2-2 vs. Molde Progress Durlești (Rep. Moldova) - Bobeică și Ciobanu

Optimi de finală

3-3 (5-6 la pen.) vs. TFT Edera Pardubice (Cehia) - Neacșu, Nedelcu și Butufei

 

 

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP