Comunicat FMR | Măsuri de prevenire a COVID-19

Comunicat din data de 11.03.2020 

Catre organizatorii campionatelor locale, 

Ca urmare a hotărârii adoptate azi (11.03.2020) de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, în contextul răspândirii epidemiei de coronavirus, noile reglementari restricționează toate evenimentele (inclusiv cele sportive), din spatiile inchise, la care participă mai mult de 100 de persoane, până pe 31 martie.

În acest context, Federația de Minifotbal din Romania recomandă membrilor care organizează competiții sub egida Federației să interzică accesul spectatorilor in incinta bazelor sportive unde se desfășoară jocurile din campionat, respectiv sa modifice programul jocurilor din urmatoarele etape, pentru a evita accesul - in acelasi timp - in incinta Bazei Sportive a unui numar mai mare de 90 persoane.

În incinta bazelor sportive, în care terenurile sunt acoperite, cu structură metalică, balon sau alte construcții și în care se desfășoară jocurile din campionat, vor avea acces doar componentii celor doua echipe, arbitrii jocului, stafful medical și doi delegati/oficiali ai echipelor participante la joc. În alte situații, clubul organizator are nevoie de avizul în prealabil al Direcţiei de Sănătate Publică competente la nivel local.

Federația de Minifotbal din România vine în întâmpinarea și susținerea instituțiilor, forurilor nationale, care reglementeaza și previn răspândirea virusului și recomandă ca jucătorii participanți la competițiile sportive sa nu mai dea mâna cu adversarii și arbitrii ca parte a protocolului premergător startului partidelor din competițiile desfășurate.

FMR recomandă Organizatorilor ca igienizarea vestiarelor să se facă înainte și după fiecare antrenament sau meci, iar jucătorii să evite interacțiunea cu suporterii pentru autografe sau poze.

De asemenea, întărind apelul autorităților în această direcție, Federația recomandă:

- Spălați-vă mâinile de multe ori;

- Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;

- Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile;

- Acoperiți-vă gura și nasul cu un șervețel de unică folosință dacă strănutați sau tușiți;

- Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât în cazul în care vă prescrie medicul;

- Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;

- Utilizați masca de protecție doar în cazul în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;

- Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți.

- Evitați pe cât posibil deplasarea cu mijloacele de transport în comun;

- Nu frecventați spațiile comerciale la orele de vârf.

- Toate informațiile despre virusul COVID-19 le puteți regăsi și în documentul pus la dispoziție de ISU România.

Până la noi reglementări, aceste recomandări intră în vigoare începand de azi, 11.03.2020..

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP