Decizii importante | Comitetul Executiv al FMR, 03.09.2020

Întrunit în data de 03.09.2020, Comitetul Executiv al FMR a ratificat două decizii foarte importante cu privire la încheirea competițiilor locale aferente sezonului 2019-2020, precum și a desfășurării competițiilor naționale, programate pentru acest an. La ședința CEx a FMR au luat parte 5 membri: Ioan Onicaș - președinte FMR, Attila Takacs - secretar general FMR, Paul Costaș - vicepreședinte FMR, Dan Ștefan Cojocaru și Cristian Lupu - ambii, membri. 

Agenda de lucru a CEx a constat în două puncte pe ordinea de zi:
1. Analiza cu privire la organizarea competițiilor naționale din calendarul FMR pe anul 2020;
2. Analiza și decizii cu privire la modalitățile de finalizare a competițiilor locale, sezonul 2019-2020.
 

Numărul deciziei: 170/03.09.2020

 
Motivarea deciziei:
În urma prelungirii stării de alertă, precum și a faptului că Federația nu poate preconiza o dată certă pentru organizarea competițiilor naționale din calendarul FMR pe anul 2020, cauzat de pandemia de COVID-19, membrii CEx trebuie să analizeze și să aprobe o decizie finală legată de posibilitatea organizării acestor competiții în cele mai bune condiții de desfășurare și de siguranță din punct de vedere medical.
 
Analizând cu atenție aspectele ce țin de situația actuală, cauzată de pandemia de COVID-19, precum și a faptului că nici până la această dată competițiile locale de minifotbal nu pot fi organizate sau reluate, acestea fiind interzise prin hotărâri guvernamentale de mai bine de cinci luni, iar orice competiție organizată de Federație la nivel național sau regional necesită pregătiri atente și bine puse la punct, atât din punct de vedere administrativ, financiar, cât și logistic. Având în vedere că gestionarea, pregătirea acestor competiții necesită timp atât pentru organizatorii de competiții locale, cât și pentru partenerii locali sau Federație și neavând nici până azi o certitudine clară în ceea ce privește posibilitatea reluării competițiilor de minifotbal, Federația nu poate garanta cu certitudine și cu precizie o locație, dată, sistem de calificare sau de joc pentru aceste competiții, mai mult orice prelungire a acestei stări de fapt, ar pune în pericol și desfășurarea, organizarea calendarului competițional pentru sezonul 2020-2021.
 
Având în vedere toate aceste aspecte, considerăm că organizarea competițiilor naționale din acest an ar pune în pericol desfășurarea lor în condiții optime și nu s-ar ridica la un nivel așteptat, atât de echipele participante, cât și de Federație sau de parteneri.
 
Textul deciziei aprobat:
În conformitate cu dispoziţiile art. 33 (1) și a art. 35 din Statutul Federației de Minifotbal din România, Comitetul Executiv aprobă anularea următoarelor competiții naționale aflate în calendarul FMR pe anul 2020: Campionatele Regionale, Campionatul Național, Cupa României, Campionatul Național Old-Boys, Campionatul Național al Firmelor și Instituțiilor. 
Decizia are la bază lipsa unor date certe din partea autorităților guvernamentale privind data și condițiile de reluare a competițiilor de minifotbal din România.
În cazul în care, prin măsurile adoptate de autoritățile guvernamentale, se vor putea organiza competiții la nivel național până la sfârșitul anului 2020, Federația va lua în considerare organizarea, într-o formă nouă, a Supercupei României.
 

Numărul deciziei: 171/03.09.2020

 
Motivarea deciziei:
Având în vedere situația actuală, cauzată de pandemia de COVID-19, precum și a incertitudinii în ceea ce privește data reluării competițiilor locale (suspendate de către autoritățile guvernamentale în data de 12 martie a.c.), CEX a analizat modalitățile de finalizare a competițiilor locale pentru sezonul 2019-2020.
 
În urma sedințelor avute în cadrul direcțiilor regionale, împreună cu organizatorii locali, s-au pus în discuție soluții de reluare / finalizare / înghețare a competițiilor locale. Concluzia generală a fost că orice variantă se va adopta, vor exista multumiți și nemultumiți, iar decizia de a relua / finaliza / îngheța competiția locală, ar trebui decisă de comisia locală, care are la bază, în acest sens, o decizie a Federației. În aceste condiții și mai ales din cauza faptului că durata stării cauzate de pandemie (cu restricțiile aferente) nu poate fi definită, este important să se emită o decizie unitară, care urmează a fi aplicată la toate competițiile organizate sub egida FMR.
 
Textul deciziei aprobat:
Având în vedere situația actuală, cauzată de pandemia de COVID-19, precum și a incertitudinii în ceea ce privește data reluării competițiilor locale (suspendate de către autoritățile guvernamentale în data de 12 martie a.c.), CEx aprobă următoarele:
 
a) Toate competițiile locale, din sezonul 2019-2020, trebuie finalizate până în data de 19 octombrie 2020. Organizatorii locali au obligația de a comunica către FMR clasamentul final al sezonului pentru toate ligile organizate, până la data menționată.
 
b) Fiecare organizator va decide sistemul / forma de finalizare a campionatului local, având la bază situația existentă la nivelul competițiilor pe care le coordonează, dar mai ales în funcție de data de reluare pe care o vor comunica autoritățile. Sistemul de finalizare poate fi cel decis la începutul campionatului sau unul adoptat de Comisia de Organizare a campionatului local, înainte de reluarea competiției, după ridicarea restricțiilor din perioada pandemiei.
 
c) În situatia în care competițiile nu pot fi reluate sau finalizate în condițiile menționate la punctele (a) și (b), se va lua decizia de înghețare a campionatului local. Clasamentul final, campioana sezonului, echipele retrogradate în ligile inferioare, echipele promovate în ligile superioare vor fi stabilite conform clasamentului afișat de organizatorii locali pe site-ul FMR la data întreruperii competițiilor, adică 12.03.2020. Acest criteriu prevede inclusiv situația în care nu toate echipele au același număr de jocuri, în alcătuirea clasamentului se vor lua în considerare toate jocurile oficiale disputate până în data de 12.03.2020.
 
d) În cazul inghețării campionatului, pentru stabilirea clasamentului final, în caz de egalitate intre echipe care au același număr de puncte, se va ține cont de următoarele criterii de departajare:
1) Meciul / meciurile directe dintre cele doua echipe (se vor lua in calcul toate intalnirile din intreg sezonul). Daca sunt mai mult de doua echipe la egalitate, se va intocmi un clasament cu toate rezultatele dintre aceste echipe. In cazul clasamentului cu mai mult de doua echipe, daca echipele nu au numar egal de jocuri, punctele se vor calcula procentual, raportat la numarul de jocuri (pentru echipele cu numar mai mare de jocuri). Ca numar de jocuri, raportarea se va fac la echipa cu cele mai putine jocuri;
2) Punctele obtinute intr-un numar mai mic de jocuri disputate;
3) Golaveraj general;
4) Numarul mai mare de goluri marcate (indiferent de numarul de etape disputate);
5) Tragerea la sorti.
 
e) În cazul echipelor care se află la egalitate de puncte și se decide titlul sau retrogradarea, organizatorul va putea să decidă desfășurarea unui joc / turneu de baraj. Cu acordul Federației, acesta se poate organiza și după data de 19 octombrie 2020.
 
f) CEx suspendă, până la noi reglementări, decizia nr. 110 din 21.08.2017 (decizie care se referă la numărul minim de jocuri dintr-un sezon competițional).
*Notă: În cazul în care autoritățile abilitate vor da aviz favorabil reluării și organizării competițiilor de minifotbal, CEx va comunica decizii cu privire la planul de măsuri care se vor implementa de organizatorii locali în vederea prevenirii îmbolnăvirilor și a infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 în rândul participanților la jocurile oficiale din competiția locală. In același timp, CEx va emite noi decizii ce vor reglementa transferul, legitimările de jucători, precum și termenul de înregistrare a datelor pe pagina electronică a Federației.
 
Ambele decizii au fost aprobate cu unanimitate de voturi de către cei 5 membri CEx, prezenți la ședință. 

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP