Dedeman Oradea a câștigat CNFI 2021 la Botoșani!

Dedeman Oradea a câștigat ediția din 2021 a Campionatului Național al Firmelor și Instituțiilor, competiție ce a avut loc între 16 și 18 iulie, la Botoșani, pe cele două terenuri de la Junior Arena.

Ediția din acest an a CNFI, cea cu numărul 6, a strâns la start 22 de echipe, împărțite inițial în 6 grupe a câte a 3 echipe și o grupă de 4 echipe. La tragerea la sorți, din 15 iulie, de la Botoșani, a participat și primarul din localitate, Cosmin Andrei, alături de președintele FMR, Ioan Onicaș și de restul conducerii.
 
Meciurile din faza grupelor au debutat vineri, 16 iulie, de la ora 10:00, pe terenurile de la Baza Sportivă Junior Arena, cu un singur „inamic” comun, canicula. A fost extrem de cald pe parcursul celor 3 zile de competiție, astfel că efortul echipelor de a participa este unul cu atât mai de lăudat! Nu au lipsit surprizele din faza grupelor, echipele clasate pe locurile 3 și 4 la precedenta ediție, din 2019 de la Piatra Neamț, Coriolan Bacău și Valeo Timișoara, fiind eliminate!
 
Au fost foarte multe meciuri spectaculoase, ieșind în evidență duelul din sferturi dintre Armata Bistrița și Catena Racing Team București. Catena a condus cu 3-1, Armata a reușit să egaleze pe final, dar Catena s-a impus la loviturile de departajare. De asemenea, Dedeman Oradea a revenit, tot în sferturi, de la 0-1 cu IPA 3 Galați și a câștigat cu 2-1. Tot în semifinale, au ajuns și Armata Botoșani, 2-0 cu HTR Spedition Iași, dar și Armata B300 Galați, după victoria de la penalty-uri cu Dinamo Iași.
 
În semifinale a avut loc un duel cât o finală, între Dedeman Oradea și Catena București. Cei de la Catena, la prima participare la un turneu final sub egida FMR, au condus cu 1-0, dar Dedeman a egalat în repriza a doua și a împins meciul la penalty-uri. Singura ratare i-a aparținut tocmai internaționalului român, Mircea Popa, astfel că Dedeman s-a calificat în finală. În semifinala „armatelor”, Galați a trecut de Botoșani la limită, scor 1-0.
 
Bronzul competiției a fost adjudecat de Catena, 2-0 în finala mică împotriva celor de la Armata Botoșani. Finala, dintre Dedeman și Armata B300, a fost de un nivel relativ scăzut, echipele fiind în mod evident afectate de căldură și de cele 6 jocuri disputate în 3 zile, 7 jocuri chiar pentru Armata B300, care a făcut parte din singura grupă de 4 echipe de la turneu. Dedeman a marcat rapid în prima repriză și apoi s-a mulțumit cu un joc de conservare a rezultatului, joc care le-a adus trofeul mult râvnit în ultimii ani.
 
De remarcat faptul că Dedeman a avut în lot doi dintre campionii României, de la Rm-Vâlcea, cu AEK Oradea, Andrei Ferik și Adrian Micaș. Oradea devine astfel capitala minifotbalului românesc în 2021, reușind să cucerească Campionatul Național și Campionatul Național al Firmelor și Instituțiilor, ambele după ce orașul a găzduit Supercupa României.
 
Primele 3 clasate de la Botoșani, Dedeman Oradea, Armata B300 Galați și Catena Racing Team București, și-au asigurat dreptul de a achiziționa Licența de participare la EMF Business Cup, competiția europeană a firmelor și instituțiilor, programată în Antalya (Turcia), între 13 și 17 octombrie.
 
La festivitatea de premiere a fost alături de noi, din nou, primarul Botoșaniului, Cosmin Andrei, care a înmânat premii echipelor și celor mai remarcați jucători. 
 
„Cel mai bun jucător” a fost desemnat Andrei Ferik (Dedeman), „MVP” a fost Mircea Popa (Catena), iar „Cel mai bun portar”, fostul goalkeeper al celor de la Oțelul Galați în Liga 1, Dionisie Vlăsie (Armata B300).
 
Mulțumim organizatorului local, Ilie Andrici precum și Primăriei Municipiului Botoșani, pentru sprijinul acordat în organizarea acestui turneu final.
 

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP