MAV Sports Timișoara a câștigat și Supercupa României!

MAV Sports Timișoara și-a completat anul extraordinar prin cucerirea Supercupei României. Meciul decisiv, desfășurat sâmbătă la București la Baza Sportivă Alexandreea, s-a disputat între câștigătoarea Campionatului Național de la Alba Iulia, MAV Sports și câștigătoarea Cupei României, Danco Pro București. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, deznodământul fiind dat de executarea loviturilor de la 7 metri. Timișorenii au avut nervii mai tari și s-au impus cu scorul de 5-4. De remarcat fair play-ul și respectul reciproc de care au dat dovadă jucătorii celor două echipe, atât pe durata desfășurării finalei cât și în afara terenului de joc. 

Transmitem felicitări celor de la MAV Sports Timișoara pentru anul fantastic avut, an în care, pe lângă Campionatul Național, au mai cucerit, în premieră pentru România, Liga Campionilor la Terme Catez, după o finală cu o altă echipă românească, AS Coriolan Bacău. Transmitem, de asemenea, felicitări și celor de la Danco Pro București care, în 2018, au cucerit Cupa României, au evoluat în premieră în Liga Campionilor, acolo unde au ajuns până în faza optimilor de finală și au disputat, de asemenea în premieră, Supercupa României.


Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP