Protocol semnat între M.T.S. și F.M.R.!

Moment important pentru minifotbalul românesc! Astăzi, 01.07.2019, s-a semnat, la sediul Ministerului Tineretului și Sportului, un protocol de parteneriat cu privire la promovarea și dezvoltarea ramurii sportive minifotbal în România. Protocolul a fost semnat de către ministrul Tineretului și Sportului, domnul Bogdan Matei și de către președintele Federației de Minifotbal din România, domnul Ioan Onicaș. La întâlnire a fost prezent și domnul Daniel George Jianu, Director General Direcția Sport in cadrul MTS.

Astfel, pe scurt:
„Ministerul Tineretului și Sportului declară că își asumă faptul că, va sprijini în limita prevederilor legale în vigoare, dezvoltarea ramurii sportive minifotbal în România.
 
Ministerul Tineretului și Sportului declară că își asumă faptul că, va permite Federației de Minifotbal din România să afișeze pe orice tip de materiale publicitare, la competițiile organizate de către aceasta, numele și sigla Ministerului, precum și sintagma „MTS promovează minifotbalul în România”, în scopul evidențierii parteneriatului și al promovării acestuia.
 
Totodată, Federația de Minifotbal din România declară că, va aduce la cunoștința celor interesați faptul că, Ministerul Tineretului și Sportului sprijină dezvoltarea ramurii sportive minifotbal în România.”

În urmă cu trei ani, pe 22.12.2015, la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului, avea loc un alt moment foarte important pentru Federaţia de Minifotbal din România. Astfel, MTS a emis ordinul prin care minifotbalul a fost recunoscut oficial ca fiind o ramură sportivă. România a fost, de altfel, prima ţară din Europa în care minifotbalul a devenit sport. 
 
Ioan Onicas, presedinte FMR:
„Este un pas foarte important şi o dovadă că MTS-ul doreşte înfiinţarea Federaţiei Române de Minifotbal. Prin acest protocol, recunoaşte tot ceea ce înseamnă minifotbalul în România şi cred că MTS-ul vrea să ne primească sub egida lor, să devenim Federaţie naţională. Este o mare realizare pentru minifotbalul românesc şi încă o dovadă în plus a nivelului la care s-a ajuns. Eu zis că este un preambul la ceea ce urmează în câteva luni de zile, adică înfiinţarea Federaţiei Române de Minifotbal”.
 
Federația de Minifotbal din România

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP