Echipele românești au scris istorie la ediția a treia a Ligii Campionilor, desfășurată la fel ca cea din 2017, la Terme Catez în Slovenia, pe cele 10 terenuri cu iarbă naturale. După ce 5 dintre echipele noastre au ajuns în faza optimilor, 4 dintre acestea au mers mai departe în sferturile de finală și toate 4 au făcut și pasul mai apoi spre semifinale! MAV Sports Timișoara a învins Valter din Muntenegru la loviturile de la 7 metri și aceeași soartă au avut-o și Tazmannschaft București cu bosniacii de la Julius Meinl, precum și Coriolan Bacău în meciul cu slovenii de la Lomanose. Juventus Sibiu a învins la masa verde formația Ecolux din Republica Moldova după ce aceasta a folosit jucători fără drept de joc la competițiile de amatori.
Astfel, am asistat la un moment cu adevărat incredibil la Terme Catez, două semifinale 100% românești, campionatul național fiind „transferat” practic în Slovenia. Oricine ar fi câștigat, ne-am fi bucurat, la fel cum am fost nevoiți să fim puțin triști pentru echipele eliminate în semifinale. Soarta semifinalelor a fost decisă tot la loviturile de la 7 metri, MAV trecând de Juventus și Coriolan de Tazmannschaft. Finala mică și medaliile de bronz le-au revenit celor din Sibiu, tot la penalty-uri, cu Tazmannschaft.
Finala a fost una extrem de echilibrată, nici Timișoara și nici Bacăul nedorind să-și asume mari riscuri. S-a terminat cu scorul de 0-0 și deja bine cunoscutele penalty-uri au decis soarta titlului european la nivel de cluburi. Bănățenii au avut nervii mai tari în final și au cucerit, în premieră, titlul continental. Asta după ce, în vara acestui an, MAV Sports, își trecuse în cont și primul titlu național din istoria clubului. Istoria care mai conține desigur și cele 2 clasări pe locul 3 la Liga Campionilor în 2016 și 2017.
Victoria supremă a fost sarbatorita de cei de la MAV atât pe terenul de joc, cât și la hotelul din Terme Catez, cât și la întoarcerea în România. Pe lângă primele 4 locuri din competiție, România a cucerit și premiile individuale, acaparând astfel total cea de-a treia ediție a competiției organizate de Federația Europeană de Minifotbal (EMF).
Locul 1 - MAV Sports Timișoara
Locul 2 - Coriolan Bacău
Locul 3 - Juventus Sibiu
Locul 4 - Tazmannschaft Bucuresti
Cel mai bun jucator - Robert Dragan Paulevici (MAV Sports Timișoara)
Cel mai bun portar - Cosmin Amarinei (MAV Sports Timișoara)
Golgheter - Marius Doboș și Andrei Panainte (ambii Coriolan Bacău)
La fel ca și la Campionatul European din Ucraina, titlul de „Cel mai bun jucător” i-a revenit lui Robert Dragan Paulevici, un jucător ofensiv aflat într-o formă excelentă în acest sezon.
România a cucerit de asemenea și prima ediție a Development Cup, competiție organizată de EMF pentru echipele care nu au trecut de faza grupelor la Liga Campionilor. Câștigătoare a fost Borussia Hermannstadt Sibiu.
O altă performanță excelentă obținută de echipele românești a fost cea a Liriadei Râșnov Brașov. Echipa lui Zaharie Stoica, cu nume celebre în lot precum Ionel Ganea, Ionuț Pârvu sau Dan Iurișniți, toți foști jucători de Liga 1 și chiar naționala României, a ajuns până în finala competiției de Seniors (+40 ani), acolo unde a fost învinsă de echipa rusă Moscvich, echipă ce l-a avut în componență pe celebrul Aleksandar Mostovoi, fost jucător la Celta Vigo și naționala Rusiei.
Mai multe informații precum și rezultatele complete ale competiției, le puteți găsiți pe site-ul oficial: http://eurominifootball.com/champions-league/
Transmitem felicitări tuturor celor care au făcut posibilă această performanță, performanță care demonstrează forța minifotbalului românesc la acest moment! Felicitări tuturor echipelor românești care ne-au reprezentat cu cinste la Liga Campionilor!
Vă prezentăm în continuare „actorii” principali care au făcut această performanță posibilă:
Lot jucători și staff, MAV Sports Timișoara:
Ovidiu Vîlceanu, Cristian Utfineanț, Nicolin Miroslav, Nicolae Constândana, Andrei Nemițanu, Răzvan Plopeanu, Cosmin Amarinei, Daniel Gabara, Cornel Pușcașu, Mircea Stupu, Constantin Drăguș, Gheorghe Paiș, Dragan Robert Paulevici, Ionuț Vucea, Raul Ionescu, Raul Cristian Briciu și Tibor Bokor.
Lot jucători Coriolan Bacău:
Ștefan Lepădatu, Bogdan Ciobanu, Gabriel Boghian, Marius Doboș, Robert Pușcașu, Ionuț Senteș, Bogdan Corman, Alexandru Câmpanu, Andrei Panainte, Adrian Poancă, George Patriche, Andrei Întuneric.
Staff: Florin Sârbușcă, Nelu Năstasă și Cezar Stratulat
Lot jucători Juventus Sibiu:
Ilie Anton, Ionuț Neacșa, Mircea Risti, Ionuț Frățilă, Gabriel Tănase, Adrian Pavel, Marius Cosovanu, Mircea Popa, Nicolae Popa, Marius Mitu și Nicolae Grigore.
Staff: Massimo Spagli
Lot jucători și staff Tanzmannschaft București:
Tudor Simon, Răzvan Radu, Ionuț Petrescu, George Ciocoiu, Andrei Cârstea, Radu Burciu, Alexandru Șelaru, Sebastian Vasile, Alin Sorin Ilin, Silviu Radu, Cătălin Șerban, Stelian Stancu, Florin Dobre și Ștefan Donose.