Succes fără emoții cu Guatemala și calificare în sferturi

Echipa națională de minifotbal a României s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Australia, de la Perth, după victoria clară, 10-0 din optimi cu Guatemala. Tricolorii au condus cu 6-0 la pauză și au mai înscris de 4 ori și în repriza a doua. 8 jucători și-au trecut numele pe tabela de marcaj, Toma Vincene fiind autor a 2 goluri iar una dintre reușite fiind un autogol al adversarilor. România a jucat cu Guatemala în optimi pentru că Portugalia, locul 2 in grupa D, a fost descalificată de la turneul final pentru folosirea unui jucător ineligibil.

România - Guatemala 10-0 (pauză: 6-0)
Goluri: Răzvan Plopeanu, Toma Vincene (2), un autogol, Mircea Ungur, Sebastian Vasile, Stelian Stancu, Andrei Balea, Dragan Paulevici și Laszlo Klein
Portari: Florin Matache si Laszlo Klein 
Jucatori: Mircea Ungur, Andrei Balea, Dragan Paulevici, Razvan Plopeanu, Saron Chirica, Mircea Popa, Razvan Radu, Andrei Carstea, Toma Vincene, Sebastian Vasile, Ionut Alecu si Stelian Stancu
Staff: Virgil Bejenaru (antrenor), Tudor Simon (director tehnic), Dan Stefan Cojocaru (manager general)

În faza sferturilor de finală s-au mai calificat echipele: Ucraina, Ungaria, Brazilia, Mexic, Australia, Slovacia și Cehia. România va întâlni țara gazdă Australia, în sferturi, miercuri de la ora 14:00, ora României, 19:00 ora locală.

Program sferturi, miercuri:

Ora 11:00 Ungaria - Ucraina
Ora 12:30 Brazilia - Slovacia
Ora 14:00 România - Australia
Ora 15:30 Cehia - Mexic

În cazul în care se va califica în semifinale, România va întâlni învingătoarea duelului șoc Cehia - Mexic, reeditarea finalei Campionatului Mondial din 2017 din Tunisia.

Hai România!

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP