Ziua în care nimic nu a mers. România, eliminată de la Cupa Mondială

Cuvintele nu pot descrie ce am simțit astăzi. Deși porneam ca favoriți cerți în fața celor din Senegal, nu am reușit calificarea în sferturile de finală. Un eșec dureros, foarte dureros, mai dureros decât cel de la EURO din semifinale cu Cehia. Cupa Mondială din Tunisia se încheie astfel pentru jucătorii noștri, cu mult mai devreme decât ne-am fi așteptat și în fața unui adversar inferior, dar care și-a fructificat la maxim șansele ivite. România părăsește turneul alături de campioamondială, SUA și de campioana europeană, Rusia, într-o zi a marilor surprize.

România era favorita tuturor înaintea meciului cu Senegal. Nici nu putea fi altfel din moment ce se întâlnea o echipă de șase ori campioană europeană cu una debutantă la un turneu major. Un semnal de alarmă fusese tras însă din faza grupelor după ce Senegal a reușit să revină de la 0-2 și să remizeze cu SUA și a pierdut la mare luptă duelul cu Spania, 3-4. Românii avuseseră totuși un parcurs perfect în grupe, 3 victorii din 3 și golaveraj 13-1, semn că totul mergea conform planului. Avertismentul era clar, să nu tratăm de sus adversarul ca să nu avem surprize. Meciul a început cu România în atac dar după două ocazii din partea noastră, senegalezii au marcat la prima lor incursiune în jumătatea noastră după o lovitură liberă în bară și o reluare simplă din apropiere. Un simpu foc de paie, ne-am spus. Tricolorii au revenit în atac iar africanii s-au pus pe două linii, parcând autobuzul în fața porții. Multe pase și răbdare. Acestea au fost ingredientele prin care ai noștri au încercat să desfacă masiva apărare adversă. Până la pauză nu a mers însă nimic. Un șut în bară și două-trei ocazii clare de gol care s-au lovit de un portar advers mare, și la propriu și la figurat. 0-1 la pauză și apăreau primele griji. 

Tricolorii au început în atac și repriza a doua dar scenariul negru s-a repetat. Africanii au mai trecut o dată centrul terenului, pe contraatac, și cu un șut în forță la colțul scurt, au făcut 2-0. A început și rumoarea în tribune. Spectatorilor neutri nu le venea să creadă ce se întâmplă, toată lumea se aștepta ca România să meargă mai departe. A durat 32 de minute ca să găsim cheia desfacerii apărării adverse. Claudiu Vlad a marcat din apropierea porții și a reaprins speranțele în tabăra noastră. Bara adversarilor s-a mai zguduit o dată iar teama unei surprize de proporții creștea cu fiecare minut trecut și fiecare ocazie irosită. Senegalul a primit și un cartonaș roșu, din două galbene, cu 10 minute înainte de final și africanii au fost forțați să joace 5 minute cu un om în minus. Momentul perfect pentru ai noștri să apese pedala de accelerație. Nu s-a întâmplat asta însă și România nu și-a creat decât o singură ocazie clară de gol în aceste 5 minute. A venit apoi cea de-a treia bară a meciului pentru tricolori și părea că Zeița Fortuna își întorsese definitiv fața de la noi. Dar, la chiar ultima fază a meciului, în primul minut de prelungiri, Călugăreanu a prins un șut superb și a egalat la 2. Astfel, am mai câștigat 10 minute să tranșăm meciul în favoarea noastră, regulamentul de la Mondial prevăzând două reprize de 
5 minute de prelungiri. 

Nu s-a jucat însă prea mult în aceste 10 minute de prelungiri, poate maxim 3-4 minute. Restul s-a pierdut în tragerile de timp ale africanilor și executarea unor lovituri libere. S-a ajuns astfel la loteria loviturilor de la 7 metri iar aici chiar se putea întâmpla orice. România nu-și amintea cu drag de această loterie, pierzând în acest fel medaliile de bronz în favoarea ungurilor la recentul EURO din Cehia. Am sperat la ceva mai multă șansă acum dar nu a fost cazul. Cei trei senegalezi au executat perfect loviturile iar primul nostru executant, Claudiu Vlad, a tras tare dar fix în brațele portarului african. Tristețe maximă. Asta am simțit la final. Dezamăgire, frustrare, uimire că am fost eliminați de la Mondial de o echipă care a marcat la singurele sale ocazii de gol și care s-a apărat non-stop pe parcursul celor peste 60 de minute de joc. Din păcate, istoria nu va ține minte ocaziile de gol și barele noastre. Va ține minte că la Cupa Mondială din Tunisia, în optimile de finală, a avut loc o surpriză uriașă iar Senegal a trecut de România.

Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut pe parcursul acestui turneu final, atât celor de aici de la Nabeul cât și celor de acasă care ne-au susținut din fața televizoarelor. Ne pare rău că nu am ajuns mai departe în turneu. Speranțele voastre și ale noastre erau pentru mult mai mult de atât. Rămânem doar cu această dezamăgire, dezamăgirea de a fi fost eliminați de o echipă mediocră care a știut însă să-și fructifice puținele șanse ivite. La revedere Tunisia, privim acum spre Campionatul European de anul viitor.

România - Senegal 3-5 (2-2)
după executarea loviturilor de la 7 metri
Stadion: Nabeul, spectatori: 100
Au marcat: C. Vlad și Călugăreanu
La loviturile de la 7 metri a marcat: M. Popa
România: Amarinei - Vincene, M. Popa, I. Marian, Burciu, Călugăreanu, C. Vlad, Crăciun, C. Pușcă, M. Pușcă, R. Radu, Tănase, Plopeanu
Rezerve neutilizate: Eftimie și Paulevici

 

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP