Tulcea - 2015 - Cupa Deltei - Etapa 2

                Primul meci al grupei A din etapa a II-a a fost Delta Force – Mediaste International, unde gazdele au castigat cele trei puncte puse in joc cu scorul de 5-1, dupa o prima repriza in care conduceau cu scorul de 2-0. Pentru gazde au marcat Bravu Marian (2), Pindic Cristian si Caputa Lucian (2), iar golul oaspetilor a fost reusit de catre Maximov Daniel.

                Urmatorul meci al grupei a fost BGV Carserv – Sportul, unul dintre cele mai frumoase si spectaculoase meciuri ale zilei. Cei care au deschis scorul au fost oaspetii prin Strat Catalin in min. 6, insa Pascale Marcel a egalat pentru gazde in min. 18. Cand ambele echipe asteptau pauza, Armeanu Marius a reusit sa-I aduca in avantaj la pauza pe cei de la Sportul gratie reusitei din min. 23. In partea secunda BGV-ul s-a avantat in atac cautand egalarea, insa atacantul oaspetilor a avut o repriza secunda formidabila reusind sa inscrie in min. 31 si 34, ducandu-si echipa la un avantaj considerabil. In ultimile minute de joc s-au inscris doua goluri, cate unul de fiecare parte, Danila George marcand pentru gazde, iar pentru oaspeti acelasi Armeanu Marius. Scor final 5-2 in favoarea celor de la Sportul.

                Clasamentul Grupei A este urmatorul :

Nr. Crt.

Denumire echipa

Jucate

V

E

I

Goluri

+/-

Puncte

1

DELTA FORCE

2

2

0

0

12 – 3

+9

6

2

SPORTUL

2

1

0

1

7 – 9

-2

3

3

BGV CARSERV

2

1

0

1

14 – 8

+6

3

4

MEDIASTE INTERNATIONAL

2

0

0

2

4 – 17

-13

0

 


                De la orele 18:00 a fost programat meciul dintre National Somova – Armada, contend in grupa B, unde oaspetii s-au impus cu scorul de 4-2, dupa ce in prima repriza conduceau cu scorul de 2-1, bifand cea de-a doua victorie in aceasta grupa. Pentru cei de la National Somova au marcat Nicolae Adrian si Ifrim Constantin, iar pentru cei de la Armada Gavrilov Iulian, David Vasile (2) si Peiciu Marian.

                Cel de-al doilea meci al grupei a fost Ardealul – Fortes, unde gazdele s-au impus cu un categoric 6-0, dupa 3-0 in prima repriza. Marcatorii acestui meci au fost Dumitru Sebastian (2), Anton Marian, Sofan Iulian, Pavel Stelian si Dubinciuc Cristi.

Clasamentul Grupei B este urmatorul :

Nr. Crt.

Denumire echipa

Jucate

V

E

I

Goluri

+/-

Puncte

1

ARMADA

2

2

0

0

10 – 7

+3

6

2

ARDEALUL

2

1

0

1

11 – 6

+5

3

3

FORTES

2

1

0

1

6 – 8

-2

3

4

NATIONAL SOMOVA

2

0

0

2

4 – 10

-6

0

 


                Grupa C a dat startul etapei a II-a a Cupa Deltei 2015 de la orele 12:00 cu meciul dintre A.S. DeltaROM si Delta Force B, unde gazdele au castigat cele trei puncte puse in joc cu scorul de 5-2, dupa o prima repriza incheiata cu scorul de 4-1. Pentru cei de la A.S. DeltaROM au marcat Rotaru Costel (2), Oprina Ionut, Iacoblev Bogdan si Tomescu Radu, iar pentru cei de la Delta Force B Hila Iulian si Benea Alexandru.

                Urmatorul meci al acestei grupe a fost Vulturii – Galaxy, oaspetii bifand prima victorie cu scorul de 10-0, Gaina Andrei (2), Ciortan Marian (3), Lazar Ionut (4) si Bejan Georgian fiind marcatorii acestui meci.

Clasamentul Grupei C este urmatorul :

Nr. Crt.

Denumire echipa

Jucate

V

E

I

Goluri

+/-

Puncte

1

A.S. DELTAROM

2

1

1

0

10 – 6

+4

5

2

GALAXY

2

1

1

0

14 – 5

+9

4

3

DELTA FORCE B

2

1

0

1

9 – 9

0

3

4

VULTURII

2

0

0

2

4 – 17

- 13

0

 


                De la orele 14:00 s-a disputat partida dintre Marix Athletic VIasoft si A.S. Zimbru, unde oaspetii s-au impus cu un categoric 12-2, prima repriza incheiindu-se cu scorul de 5-1.

                ProTeam – MetaStars a fost cel de-al doilea meci al grupei D, unde gazdele au deschis scorul pe tabela de marcaj prin Ardeleanu Dragos in min. 4, ei avand mai multe sanse de gol pe care le-au irosit,  iar cum in fotbal ocaziile se razbuna, oaspetii au reusit sa intoarca rezultatul pana la pauza, intrand cu un avantaj linistitor de 4-1. In partea secunda gazdele au mizat pe cartea atacatului, cautand egalarea, pe care n-au reusit-o, oaspetii impunandu-se cu scorul de 10-4.

Clasamentul Grupei D este urmatorul :

Nr. Crt.

Denumire echipa

Jucate

V

E

I

Goluri

+/-

Puncte

1

MARIX ATHLETIC VIASOFT

2

2

0

0

15 – 2

+13

6

2

METASTARS

2

1

0

1

10 – 7

+3

3

3

A.S. ZIMBRU

2

1

0

1

10 – 17

-7

3

4

PROTEAM

2

0

0

2

9 – 18

-9

0

 


                In cadrul etapei cu numarul 3 se va trage la sorti tabloul pentru locurile 1-8, respectiv 9-16.

                Programul etapei a III-a programat sambata 31 Ianuarie este urmatorul :

Orele 12:00         MetaStars – A.S. Zimbru

Orele 13:00         ProTeam – Marix Athletic Viasoft

Orele 14:00         Mediaste International – Sportul

Orele 15:00         BGV – Delta Force

Orele 16:00         Armada – Fortes

Orele 17:00         Ardealul – National Somova

Orele 18:00         Delta Force B – Galaxy

Orele 19:00         Vulturii – A.S. DeltaROM

 

Noutati din Campionatul de Minifotbal Tulcea

Valmar aproape sa ofere surpriza etapei!

Radio Delta pierde cu Deltarom. Săgeata e învinsă de Hagilarea iar C.S.M Viitorul Tavi este înfrântă de Cesena!

19-04-2022 | Campionatul de Minifotbal Tulcea


Etapa a 5 a

O noua etapa cu multe goluri.

21-10-2019 | Campionatul de Minifotbal Tulcea


Restante etapa a 3 a

Aseara, s-au disputat restantele din etapa a 3 a din campionatul de minifotbal

16-10-2019 | Campionatul de Minifotbal Tulcea


47 de goluri s-au marcat în etapa a 4 a.

Săgeata trece de Convenabil cu 2 la 1.

14-10-2019 | Campionatul de Minifotbal Tulcea


Etapa a 3 a, cea mai echilibrata de pana acum

Trei meciuri au fost amanate pentru 15 octombrie.

07-10-2019 | Campionatul de Minifotbal Tulcea


Etapa a 2 a

Jucătorii s-au întrecut în execuții spectaculoase.

29-09-2019 | Campionatul de Minifotbal Tulcea


Etapa intermediara

Sambata 08 octombrie si duminica 09 octombrie sunt programate 2 etape in SUPERLIGA de minifotbal.

04-10-2016 | Campionatul de Minifotbal Tulcea


PROGRAM ETAPA A 4 A SI ETAPA INTERMEDIARA

Etapa a 4 a a SUPERLIGII de minifotbal se va disputa in ziua de sambata, 01-10-2016, atat seria 1 cat si seria 2. Urmand ca etapa intermediara sa fie programata weekend-ul urmator.

26-09-2016 | Campionatul de Minifotbal Tulcea


Campionatul de Minifotbal Tulcea pe scurt

3

Jucatori sarbatoriti astazi (vezi lista)

64

Echipe active

283

Jucatori activi

126

meciuri in sezonul actual

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP