Tulcea - Liga DeHondol - Etapa XXIV

Real Tulcea – Steaua Deltei

            Primul meci al acestei etape s-a terminat nedecis cu scorul de 3-3. Anton Dan in minutul 3 a deschis scorul pentru Real, dar pana la pauza oaspetii au revenit, astfel scorul pauzei fiind de 2-2. Cea de-a doua repriza a fost una foarte echilibrata, fiecare echipa ratand numeroase ocazii clare de a marca. In ultimile minute ale meciului Caputa a adus gazdele in avantaj, dar Andrei Daniel a reusit sa aduca un punct nesperat pentru Steaua Deltei in ultimile secunde ale partidei.

 

Viitorul – Marix

            Dupa cum se preconiza inainte de fluierul de inceput, aceasta partida urma a fi una foarte echilibrata, datorita loturilor valoroase ale ambelor echipe. In primele secunde ale meciului Denusi a marcat pentru Viitorul, insa pana la pauza cei de la Marix au egalat prin Hristodorof. Pana la finalul meciului nu s-a mai marcat niciun gol, cu toate ca ambele echipe au avut sanse de a castiga cele trei puncte puse in joc.

 

Metalurg - Inter

            Derby-ul acestei etape a fost castigat de liderul clasamentul cu scorul de 6-3. Inceputul partidei a fost unul promitator pentru gazde, marcand de doua ori prin Ciuperca si Coman, insa cei de la Inter au intors rezultatul pana la pauza prin golul lui Cazacu si cele doua ale lui Trasca. In cea de-a doua repriza oaspetii s-au distantat castigand acest meci cu scorul de 6-3.

 

National Somova – Vulturii  

            Si acest meci a fost unul foarte echilibrat, scorul pauzei fiind de egalitate 2-2, gratie unui gol foarte frumos marcat de catre Alexe Florin printr-o foarfeca laterala din afara careului. In cea de-a doua repriza Vulturii au reusit sa castige cu scorul de 4-2. Printre marcatorii se fac remarcati Alexe Florin cu doua goluri si Talpan Lucian cu trei goluri.

 

          Galaxy – Frontiera

            In acest meci cei de la Frontiera si-au luat revansa in fata celor de la Galaxy cu un categoric 11-3, dupa ce in tur gazdele de azi au castigat cu 6-5. Dintre marcatori se fac remarcati Lazar Ionut cu doua goluri si Palade Bogdan cu cinci goluri.

 

Dunarea – All Stars

            Aceasta partida a fost castigate de gazde cu scorul de 6-1 (2-0) si cu cele trei puncte castigate astazi i-au depasit pe cei de la Marix, care au scos doar o remiza in meciul de marti. Dintre marcatori se face remarcat Luca Dan cu cele trei reusite de astazi.

 

Andema – Vanatorii de Scantei

            Ultimul meci al acestei etape a fost castigat la limita de catre oaspeti cu scorul de 2-1. Vanatorii au deschis scorul prin Ungureanu si Craciun, astfel scorul primei reprize a fost 2-0. In cea de-a doua repriza gazdele au reusit sa inscrie doar un gol prin Jipa, in ciuda numeroaselor ocazii avute pe parcursul reprizei secunde. Scor final Andema 1 – Vanatorii de Scantei 2.

 


 

            Fiecare delegat al echipelor, in cazul in care sunt modificari in loturile de jucatori, va trimite pe e-mail-ul : MiniFotbalTulcea@yahoo.com noul lot, format din 15 jucatori si nelimitat din cadrul campionatului pana Duminica 29.04.2012 inclusiv. Noii jucatori vor avea drept de joc incepand cu etapa 26, programata Sambata 05.04.2012.

 

 

Noutati din Campionatul de Minifotbal Tulcea

Valmar aproape sa ofere surpriza etapei!

Radio Delta pierde cu Deltarom. Săgeata e învinsă de Hagilarea iar C.S.M Viitorul Tavi este înfrântă de Cesena!

19-04-2022 | Campionatul de Minifotbal Tulcea


Etapa a 5 a

O noua etapa cu multe goluri.

21-10-2019 | Campionatul de Minifotbal Tulcea


Restante etapa a 3 a

Aseara, s-au disputat restantele din etapa a 3 a din campionatul de minifotbal

16-10-2019 | Campionatul de Minifotbal Tulcea


47 de goluri s-au marcat în etapa a 4 a.

Săgeata trece de Convenabil cu 2 la 1.

14-10-2019 | Campionatul de Minifotbal Tulcea


Etapa a 3 a, cea mai echilibrata de pana acum

Trei meciuri au fost amanate pentru 15 octombrie.

07-10-2019 | Campionatul de Minifotbal Tulcea


Etapa a 2 a

Jucătorii s-au întrecut în execuții spectaculoase.

29-09-2019 | Campionatul de Minifotbal Tulcea


Etapa intermediara

Sambata 08 octombrie si duminica 09 octombrie sunt programate 2 etape in SUPERLIGA de minifotbal.

04-10-2016 | Campionatul de Minifotbal Tulcea


PROGRAM ETAPA A 4 A SI ETAPA INTERMEDIARA

Etapa a 4 a a SUPERLIGII de minifotbal se va disputa in ziua de sambata, 01-10-2016, atat seria 1 cat si seria 2. Urmand ca etapa intermediara sa fie programata weekend-ul urmator.

26-09-2016 | Campionatul de Minifotbal Tulcea


Campionatul de Minifotbal Tulcea pe scurt

1

Jucatori sarbatoriti astazi (vezi lista)

64

Echipe active

277

Jucatori activi

126

meciuri in sezonul actual

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP