Aceasta etapa a debutat cu meciul Monumentul – Steaua Deltei B, cel cu cele mai multe goluri din aceasta etapa, 16 la numar. Dupa o prima repriza extrem de echilibrata scor 4-4, gazdele au reusit sa-si continue parcursul ireprosabil castigand cele trei puncte puse in joc cu scorul de 9-7. Dintre marcatori se fac remarcati Lazar Ionut cu 5 goluri si Chiriazic Victor cu 3 goluri.
Urmatoarea partida a fost Armada – Real Tulcea B, unde oaspetii au castigat o partida condusa de ei de la un capat la altul cu scorul de 6-3 (5-1). Pentru Real a punctat Miron Silviu de doua ori si Burmambet Ivanci a inscris cele trei goluri ale gazdelor.
De la orele 15:00 a fost programata partida Sportul – WIN. Prima repriza a fost una extreme de echilibrata, scorul ei fiind de 0-0. In cea de-a doua cei care au reusit sa se impuna au fost gazdele care au castigat cu scorul de 4-2, golurile au fost inscrise de Jenaru si Danila cu cate doua goluri pentru Sportul, iar golurile celor de la WIN au fost marcate de Pintea si Zburlea.
Derby-ul etapei a fost programat la orele 16:00 si s-a disputat intre Gemina si Tulcea Force. Aceast meci a fost unul foarte echilibrat cu numeroase ocazii ale fiecaror echipe. Prima repriza a fost castigata de oaspeti cu scorul de 3-2, iar in cea de-a doua repriza gazdele nu au reusit sa egaleze, cele trei puncte puse in joc fiind castigate de Force cu scorul 5-3. Dintre marcatori se fac remarcati Urse Stelica cu un gol pentru gazde si Pindic Cristian cu doua pentru oaspeti.
De la orele 17:00 s-a disputat meciul Amigos – Vointa, unde am avut parte de surpriza zilei, gazdele castigand cele trei puncte puse in joc cu scorul de 5-2 (3-2). Pentru Amigos Nechifor a reusit un gol, iar de partea cealalta Buzuc a reusit sa inscrie si de aceasta data.
Ultimul meci al zilei a fost SuperMarket Cronos – Young Boys, in care s-au inscris numeroase goluri, gazdele fiind foarte aproape de primelor lor puncte din aceasta editie de campionat. Prima repriza s-a terminat nedecis scor 4-4, insa experienta gazdelor si-a spus cuvantul ei impunandu-se cu scorul de 8-6 cu unele mici emotii. Dintre marcatori se fac remarcati Constantin Doru cu trei goluri pentru gazde, iar de la oaspeti Tudor cu 4 goluri.
Echipa etapei este urmatoarea :
MANTASCA ANGELIN
PINDIC CRISTIAN NECHIFOR ADRIAN
TUDOR NICOLAE /p>
CSEPLO DRAGOS LAZAR IONUT
Radio Delta pierde cu Deltarom. Săgeata e învinsă de Hagilarea iar C.S.M Viitorul Tavi este înfrântă de Cesena!
19-04-2022 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Doua remize in prima etapa de Liga I
13-04-2022 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Aseara, s-au disputat restantele din etapa a 3 a din campionatul de minifotbal
16-10-2019 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Săgeata trece de Convenabil cu 2 la 1.
14-10-2019 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Trei meciuri au fost amanate pentru 15 octombrie.
07-10-2019 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Jucătorii s-au întrecut în execuții spectaculoase.
29-09-2019 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Sambata 08 octombrie si duminica 09 octombrie sunt programate 2 etape in SUPERLIGA de minifotbal.
04-10-2016 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Etapa a 4 a a SUPERLIGII de minifotbal se va disputa in ziua de sambata, 01-10-2016, atat seria 1 cat si seria 2. Urmand ca etapa intermediara sa fie programata weekend-ul urmator.
26-09-2016 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Tulcea - pauza competitionala
23-12-2015 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Tulcea - 1 Decembrie - Ziua Nationala - Cupa Romaniei
29-11-2015 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Cupa Romaniei - Etapa 2
08-11-2015 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Cupa Romaniei - Program etapa 1
25-10-2015 | Campionatul de Minifotbal Tulcea