OCIDE – LUDWING PFFEIFER
Duminica a inceput Liga II a Campionatului Municipal de Minifotbal Tulcea. Primul meci al acestei etape a fost castigat de gazde cu scorul de 6-1, liderul celor de la OCIDE, Fermin Morte a reusit sa inscrie de patru ori in poarta celor de la Pffeifer. Scorul final a fost de 6-1, golul de onoare a fost inscris de Condrat.
MARTIENII - UNIVERSITATEA
La orele 16:00 s-au intalnit ocupantele ultimilor doua locuri din clasament. Derby-ul suferintei a fost castigat de catre gazde cu scorul de 12-6, dupa o prima repriza in care conduceai cu 9-2. Dintre marcatori se fac remarcati Petcu Radu cu 4 goluri pentru Martieni si Buicliu Mihai cu 2 goluri pentru Universitatea.
Tiki-Taka – Real Tulcea B
Al treilea meci al etapei a fost unul al orgoliilor, unde cei de la Real isi doreau revansa impotriva singurei echipe care au reusit sa-i invinga cu 4-0 in tur, insa astazi nu au reusit sa o faca si mai mult au primit o corectie zdravana de la ocupanta locului trei, gazdele reusind sa castige cu un neverosimil 6-1, Serbu Cristi reusind o dubla in aceasta partida.
Young Boys – ISU TULCEA
Acest meci a fost reprogramat si s-a disputat pe data de 13.03.2012 la orele 18:00. Oaspetii au deschis scorul prin Peligrad, acesta stabilind si scorul pauzei 1-0 pentru ISU. Dupa pauza Petrov a reusit sa majoreze avantajul oaspetilor, iar in min 35 Young Boys au redus din handicap printr-un penalty transformat de Nicolae Adrian. Gazdele au fortat egalarea, dar pe contraatac cei de la ISU au fost cei care au inscris prin Ciubota in ultimele secunde ale meciului.
Radio Delta pierde cu Deltarom. Săgeata e învinsă de Hagilarea iar C.S.M Viitorul Tavi este înfrântă de Cesena!
19-04-2022 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Doua remize in prima etapa de Liga I
13-04-2022 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Aseara, s-au disputat restantele din etapa a 3 a din campionatul de minifotbal
16-10-2019 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Săgeata trece de Convenabil cu 2 la 1.
14-10-2019 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Trei meciuri au fost amanate pentru 15 octombrie.
07-10-2019 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Jucătorii s-au întrecut în execuții spectaculoase.
29-09-2019 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Sambata 08 octombrie si duminica 09 octombrie sunt programate 2 etape in SUPERLIGA de minifotbal.
04-10-2016 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Etapa a 4 a a SUPERLIGII de minifotbal se va disputa in ziua de sambata, 01-10-2016, atat seria 1 cat si seria 2. Urmand ca etapa intermediara sa fie programata weekend-ul urmator.
26-09-2016 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Tulcea - pauza competitionala
23-12-2015 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Tulcea - 1 Decembrie - Ziua Nationala - Cupa Romaniei
29-11-2015 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Cupa Romaniei - Etapa 2
08-11-2015 | Campionatul de Minifotbal Tulcea
Cupa Romaniei - Program etapa 1
25-10-2015 | Campionatul de Minifotbal Tulcea