Minifotbalul gorjean face performanță! Campioana Gorjului, Dream Team Târgu Jiu, a scris istorie la Campionatul Regional de la Craiova, acolo unde a încheiat competiția pe locul 2, fiind foarte aproape de medaliile de aur! Dream Team s-a calificat la Campionatul Național de la Alba Iulia.
Minifotbalul din Gorj începe să producă rezultate importante. După ce anul trecut, echipa Profi Târgu Jiu a ocupat locul 3 la Campionatul Național al Firmelor și Instituțiilor de la Piatra Neamț, acum a venit rândul celor de la Dream Team Târgu Jiu să scrie istorie.
Campioana județului la minifotbal a participat în perioada 8-10 iunie la Campionatul Regional Sud-Vest de la Craiova. Jocurile au avut loc de vineri până duminică pe Baza Sportivă Atletico iar Dream Team Târgu Jiu a depășit toate așteptările. Băieții lui Ion Cănăvoiu și Bogdan Chiriac au plecat de acasă cu gândul să depășească faza grupelor pentru prima oară în istoria participării echipelor gorjene la Campionatele Regionale, dar au reușit să rescrie istoria!
Dream Team a trecut în viteză de grupe cu 3 victorii în timp regulamentar și una la penalty-uri, dar nu s-a mulțumit doar cu atât. Chiar dacă au fost nevoiți să se întoarcă sâmbătă seara acasă la Târgu Jiu pentru a participa la un eveniment petrecut în viața unuia dintre colegi, băieții de la Dream Team s-au autodepășit duminică la Craiova.
În sferturi, campioana Gorjului a învins Sporting Deva, echipă participantă anul trecut la Campionatul Național de la Bacău, scor 2-0, prin dubla fostului jucător de legendă al echipei naționale de futsal, Ion Al-Ioani. În semifinale, sorții le-au scos în cale celor de la Dream Team, campioana României din 2016, FC Hermannstadt Sibiu. Cu victoria contra celor de la Deva, Dream Team și-a asigurat și participarea la Campionatul Național de la Alba Iulia, acolo unde merg cele mai bune 6 echipe din regiunea Sud-Vest. După ce și-au depășit condiția și au acces în careul de ași, dar și cu biletele pentru Național în buzunare, puțini mai credeau că Dream Team poate merge mai departe.
O evoluție fantastică însă în fața celor de la FC Hermannstadt a dus visul pe cele mai înalte culmi. Ionuț Tătaru și Bogdan Brotea au marcat golurile unei victorii senzaționale cu 2-1 și care a însemnat, implicit, calificarea în finală.
La capătul puterilor după 6 meciuri epuizante în mai puțin de 48 de ore, băieții de la Dream Team au înfruntat o altă echipă din Sibiu în finală, Borussia Hermannstadt. Din nou, apărarea și-a făcut datoria, o apărare care a încheiat turneul cu numai 2 goluri primite în 7 meciuri! Dream Team și Borussia au încheiat la egalitate, 0-0, și finala s-a decis la loteria executării loviturilor de la 7 metri. Cei de la Sibiu au fost mai inspirați și cu ajutorul unui portar în zi de grație, s-au impus.
Dream Team rămâne însă o echipă de învingători, o echipă care a sfidat toate calculele hârtiei și a realizat o performanță istorică în condiții extrem de complicate. Campioana Gorjului a devenit vicecampioana regiunii Sud-Vest, probabil cea mai puternică regiune din țară. E de ajuns să spunem că MAV Sports Timișoara, bronzul Ligii Campionilor din ultimii doi ani, a ocupat doar locul 6 la Craiova, fiind învinsă în sferturi chiar de Borussia Hermannstadt cu scorul de 2-0.
Pe lângă trofeul de vicecampioană și medaliile de argint binemeritate, gorjenii s-au ales și cu un premiu individual. La 35 de ani, Ion Al-Ioani a demonstrat că rămâne un jucător fantastic, fie că vorbim de minifotbal sau futsal, și a primit premiul de „Cel mai bun jucător al competiției”.
Pentru Dream Team urmează acum provocarea numită Campionatul Național de la Alba Iulia din perioada 6-8 iulie, turneu la care vor participa cele mai bune 20 de echipe de minifotbal din țară. Dacă ar fi câștigat finala de la Craiova, Dream Team ar fi obținut și dreptul de a participa la Liga Campionilor, ediția a treia, turneu ce are loc în acest an între 5 și 9 septembrie la Terme Catez în Slovenia.
Rezultate Dream Team Târgu Jiu la Campionatul Regional Sud-Vest, Craiova
Grupa D
Dream Team Târgu Jiu – Inter Sibiu 5-0
Dream Team Târgu Jiu – Liberty Hunedoara 4-0
Dream Team Târgu Jiu – FC Boromir Deva 0-0 (3-2) după 7 metri
Dream Team Târgu Jiu – Hercules Drobeta 4-1
Sferturi de finală
Dream Team Târgu Jiu – Sporting Brad Deva 2-0 (goluri: Al-Ioani 2)
Semifinale
Dream Team Târgu Jiu – FC Hermannstadt Sibiu 2-1 (goluri: Tătaru și Brotea)
Finala
Dream Team Târgu Jiu – Borussia Hermannstadt Sibiu 0-0 (0-1) după loviturile de la 7 metri
Dream Team: Cristian Vochițu – Cristian Barbu, Radu Dăianu, Ionuț Tătaru, Ion Al-Ioani, Alexandru Ștefan, Ștefan Doldur, Mario Găman, Bogdan Brotea, Dragoș Milici, Ion Cănăvoiu, Alin Țilivea, Ionuț Țilivea, Bogdan Chiriac – Adrian Preoteasa
Antrenor: Ion Cănăvoiu
Delegat: Bogdan Chiriac
Antrenor secund: Mihai Oproiu
Team manager: Alin Pavel
La festivitatea de premiere, distincțiile au fost înmânate de secretarul general al Federației de Minifotbal din România, Attila Takacs, de directorul regional Sud-Vest, Ovidiu Tâlvan, de directorul de competiție, Octavian Goga, de cei doi membri ai Comisiei de Organizare veniți de la Târgu Jiu, Cosmin Iosu și David Constantinescu, precum și de organizatorul local de la Baza Sportivă Atletico din Craiova, Ionuț Sporiși.
Premiere, Campionat Regional Sud-Vest Craiova
Locul I – Borussia Hermannstadt Sibiu
Locul II – Dream Team Târgu Jiu
Locul III – FC Hermannstadt Sibiu
Locul IV – Codavinci Reșița
Locul V – Sporting Brad Deva
Locul VI – MAV Sports Timișoara
Cel mai bun jucător – Ion Al-Ioani (Dream Team Târgu Jiu)
Cel mai bun portar – Horia Opriș (Borussia Hermannstadt Sibiu)
Premiul Fair Play – Sporting Brad Deva
Se cunosc deja adversarele celor de la Dream Team la Campionatul Național de la Alba Iulia, turneu final ce va avea loc între 6 și 8 iulie:
Grupa B, Campionatul Național de Minifotbal, Alba Iulia
Autovip Șimleu Silvaniei – campioana regională Nord-Vest
Dream Team Târgu Jiu – locul 2 Sud-Vest
Young Boys Târgoviște – locul 3 Sud-Est
Festiv Bucium Roman Neamț – locul 4 Nord-Est
MAV Sports Timișoara – locul 6 Sud-Vest
🏆 Prime Squad – Campioana Ligii 2 de Minifotbal Gorj, ediția 2025-2026! 🏆
08-06-2026 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu
ACS Fire Team este matematic campioana Ligii 1, ediția 2025/2026.
05-06-2026 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu
După disputarea primelor 13 etape și a unui joc devansat din etapa a 26-a, FC Noii Panduri conduc clasamentul cu 34 de puncte.
19-03-2026 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu
Asociația Județeană de Minifotbal Gorj organizează începând cu 28.03.2026 LIGA DE TINERET LA MINIFOTBAL Under 21.
03-03-2026 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu
Competiția a adus la start toate cele 20 de echipe participante în Campionatul Județean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu.
26-02-2026 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu
Ediția 2025 a Cupei Porcului aduce la linia de start 13 echipe împărțite în 4 grupe!
24-02-2026 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu
În sezonul 2025-2026, Campionatul Județean de Minifotbal este structurat pe două eșaloane valorice: Liga 1 și Liga 2.
23-02-2026 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu
Digi câștigă titlul la egalitate de puncte cu Green, dar cu rezultate directe mai bune, 0-3 și 7-1. Digi va merge la Cupa României de la Sibiu.
30-05-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu
Dream Team își recâștigă titlul de campioană pierdut anul trecut, încheind acum sezonul la un punct în fața celor de la Padeș ISU.
30-05-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu
Lupta la titlu, atât în Liga 1 cât și în Liga 2, se decide sâmbătă, respectiv duminică, în Complexul Dolce Vita din Târgu Jiu.
27-05-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu
Godinești învinge liderul Green Team, scor 2-1 și dă speranțe urmăritoarelor în a prinde echipa care a condus campionatul pe tot parcursul sezonului.
03-05-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu
Schimbare de lider în Liga 1 Dolce Vita, cu 4 etape înaintea finalului de sezon. Asta după ce Primăria Padeș & ISU Gorj a învins clar ACS Dream Team Gorj, scor 4-0.
03-05-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu
Liderul are 3 puncte avans de principala rivală, Digi Team și 5 puncte avans de Godinești. Se va juca tur-retur, până pe data de 29 mai.
13-04-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu
Multipla campioană a Gorjului pleacă de pe primul loc în Turneul Final al campionatului, dar nu va avea o misiune ușoară, având rivali foarte puternici la titlul de campioană.
13-04-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu
Dream Team are 24 de puncte dintr-un maxim de 27 și pare, în acest moment, favorită la titlul de campioană. Până la finalul sezonului, mai sunt însă 15 etape.
08-02-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu
Duminică, 19 decembrie, s-au încheiat jocurile din tradiționala competiție a iernii din Complexul Dolce Vita, Cupa Porcului. ACS Dream Team a câștigat competiția principală, iar FC Mărășești pe cea a „Amatorilor”.
21-12-2021 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu