Remiză pentru liderul Dream Team. ISU se apropie la 3 puncte

În Campionatul Județean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu a avut loc prima rundă a returului. Liderul Dream Team Târgu Jiu a condus cu 4-1 și 5-3 pe Real Târgu Jiu dar a trebuit să se mulțumească doar cu un punct la final. Real Târgu Jiu este de altfel singura echipă care nu a pierdut în acest sezon contra campioanei. În tur, în prima etapă, a fost 4-4, iar acum 5-5.

De remiza celor de la Dream Team, a profitat ISU Gorj. Băieții lui George Pecingină au avut un meci extrem de dificil cu finalista Cupei Dolce Vita, Mica Frăție iar apărarea le-a câștigat jocul. ISU a înscris de două ori în cele 40 de minute de joc și nu a primit nici un gol.

Restul urmăritoarelor au avut rezultate diferite. Dacă Profi Târgu Jiu și Peppy Dolce Vita s-au impus fără mari emoții în fața celor de la Primăria Bîlteni și Karma Târgu Jiu, Farmacia Victoria nu a reușit decât o remiză, 4-4, cu Primăria Rovinari. Profi urcă astfel pe locul 3, Dolce Vita pe 4 și Farmacia coboară pe locul 5. Ultimul loc de play-off este ocupat în acest moment de Real Târgu Jiu care are un punct avans de Karma, 4 de Provincialii și 5 de Mica Frăție.

Ion Cănăvoiu de la Dream Team, golgheterul sezonului trecut, a marcat de două ori și cu Real Târgu Jiu și se menține confortabil pe primul loc în ierarhia marcatorilor. Cănăvoiu a marcat de 36 de ori, mai mult decât cei doi urmăritori ai săi la un loc, Cristian Barbu și Mădălin Murdărea, ambii autori a câte 15 goluri.

Rezultate, etapa 12,  Campionatul Județean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu

ISU Gorj        2    -    0    Mica Frăție
Real Târgu Jiu        5    -    5    Dream Team Târgu Jiu
Primăria Rovinari    4    -    4    Farmacia Victoria
Minprest Rovinari    3    -    6    Provincialii
Primăria Bîlteni    2    -    8    Profi Târgu Jiu
Karma Târgu Jiu        2    -    5    Peppy Dolce Vita Târgu Jiu

Dacă la un moment dat se părea că echipa Primăriei Târgu Cărbunești va fugi cu titlul de campioană, acum lucrurile s-au schimbat. Liderul a pierdut în ultimele runde duelurile cu Primăriile din Telești și Fărcășești și s-a văzut egalată în clasament de cea din urmă.

În etapa cu numărul 12, disputată sâmbătă în Complexul Dolce Vita, Târgu Cărbunești a trecut de Albeni în timp ce Fărcășești a câștigat atât jocul cu debutanta Stănești cât și restanța de duminică cu Bumbești Jiu. Așa se face că, în acest moment, Târgu Cărbunești și Fărcășești au ambele câte 30 de puncte în clasament după prima rundă a returului.

În ceea ce privește grupul de urmăritoare, doar Turburea a reușit să se impună cu Drăguțești și e acum la 5 puncte în spatele celor două din frunte. Primăria Motru a pierdut jocul cu Primăria Turceni în timp ce Primăria Telești a cedat cu Primăria Bălănești. De menționat și debutul echipei Primăria Stănești, echipă înscrisă în retur în locul celor de la Roșia de Amaradia.

Rezultate, etapa 12, Campionatul Primăriilor din județul Gorj


Primăria Telești    2    -    3    Primăria Bălănești
Primăria Stănești    2    -    9    Primăria Fărcășești
Primăria Turceni    7    -    3    Primăria Motru
Primăria Albeni        1    -    5    Primăria Târgu Cărbunești
Primăria Cîlnic        1    -    6    Primăria Bumbești Jiu
Primăria Drăguțești    0    -    3    Primăria Turburea
Restanță, etapa 9: Primăria Bumbești Jiu – Primăria Fărcășești 2-3

Debutantă în Campionatul Firmelor și Instituțiilor Publice din Gorj, echipa Penitenciarului Târgu Jiu a realizat surpriza etapei cu numărul 11. A remizat cu liderul I.J.J. Gorj, scor 3-3, și a devenit prima echipă care le „fură” puncte jandarmilor gorjeni în acest sezon. FC Anna și Carrefour Târgu Jiu au înregistrat victorii lejere cu Marckon respectiv Macofil în timp ce meciul dintre Acvila și Succes Nic Com a fost amânat.

Rezultate, etapa 11, Campionatul Firmelor și Instituțiilor Publice din Gorj


CARREFOUR TÂRGU JIU        13    -    2    MACOFIL
FC ANNA                14    -    1    MARCKON
PENITENCIARUL TÂRGU JIU            3    -    3    I.J.J. GORJ
SUCCES NIC COM            X    -    X    ACVILA
 

Noutati din Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu

FC Noii Panduri, liderul Ligii 2 la jumătatea sezonului!

După disputarea primelor 13 etape și a unui joc devansat din etapa a 26-a, FC Noii Panduri conduc clasamentul cu 34 de puncte.

19-03-2026 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


📣 START ÎNSCRIERI - LIGA DE TINERET LA MINIFOTBAL⚽️

Asociația Județeană de Minifotbal Gorj organizează începând cu 28.03.2026 LIGA DE TINERET LA MINIFOTBAL Under 21.

03-03-2026 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


S-a dat startul ediției a 2-a a Cupei Memorialul „Ion Cănăvoiu”

Competiția a adus la start toate cele 20 de echipe participante în Campionatul Județean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu.

26-02-2026 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


A început Cupa Porcului – ediția 2025

Ediția 2025 a Cupei Porcului aduce la linia de start 13 echipe împărțite în 4 grupe!

24-02-2026 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


S-a dat startul Campionatului Județean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu!

În sezonul 2025-2026, Campionatul Județean de Minifotbal este structurat pe două eșaloane valorice: Liga 1 și Liga 2.

23-02-2026 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Digi Team, campioană în Liga 2 Amatori!

Digi câștigă titlul la egalitate de puncte cu Green, dar cu rezultate directe mai bune, 0-3 și 7-1. Digi va merge la Cupa României de la Sibiu.

30-05-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


ACS Dream Team Gorj, din nou campioană la Dolce Vita!

Dream Team își recâștigă titlul de campioană pierdut anul trecut, încheind acum sezonul la un punct în fața celor de la Padeș ISU.

30-05-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Duelurile pentru titlu se joacă sâmbătă și duminică, 28-29 mai!

Lupta la titlu, atât în Liga 1 cât și în Liga 2, se decide sâmbătă, respectiv duminică, în Complexul Dolce Vita din Târgu Jiu.

27-05-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Godinești animă finalul de sezon în Liga 2 Amatori

Godinești învinge liderul Green Team, scor 2-1 și dă speranțe urmăritoarelor în a prinde echipa care a condus campionatul pe tot parcursul sezonului.

03-05-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Primăria Padeș & ISU Gorj, noul lider din Liga 1 Dolce Vita

Schimbare de lider în Liga 1 Dolce Vita, cu 4 etape înaintea finalului de sezon. Asta după ce Primăria Padeș & ISU Gorj a învins clar ACS Dream Team Gorj, scor 4-0.

03-05-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Green Team pleacă de pe locul 1 în Turneul Final din Liga 2

Liderul are 3 puncte avans de principala rivală, Digi Team și 5 puncte avans de Godinești. Se va juca tur-retur, până pe data de 29 mai.

13-04-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


ACS Dream Team, lider la finele sezonului regulat

Multipla campioană a Gorjului pleacă de pe primul loc în Turneul Final al campionatului, dar nu va avea o misiune ușoară, având rivali foarte puternici la titlul de campioană.

13-04-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


ACS Dream Team, lider în Liga 1 la finalul turului sezonului regulat

Dream Team are 24 de puncte dintr-un maxim de 27 și pare, în acest moment, favorită la titlul de campioană. Până la finalul sezonului, mai sunt însă 15 etape.

08-02-2022 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


ACS Dream Team și FC Mărășești, învingătoare în Cupa Porcului 2021

Duminică, 19 decembrie, s-au încheiat jocurile din tradiționala competiție a iernii din Complexul Dolce Vita, Cupa Porcului. ACS Dream Team a câștigat competiția principală, iar FC Mărășești pe cea a „Amatorilor”.

21-12-2021 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Remiză în derby-ul din Liga 2, dintre Viitorul și SEBN

Cele două echipe acumulează câte 10 puncte în clasament și conduc topul după primele 4 etape. Liga 2 se întrerupe în luna decembrie pentru jocurile din Cupa Porcului.

30-11-2021 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


ACS Exclusive, lider după primele 4 etape din noul sezon

Campioana en-titre are maxim de puncte, 12 și este urmată în clasament de eternele rivale la titlu, ACS Dream Team și Peppy Dolce Vita. Campionatul se întrerupe în decembrie pentru jocurile din Cupa Porcului.

30-11-2021 | Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu


Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu pe scurt

4

Jucatori sarbatoriti astazi (vezi lista)

122

Echipe active

700

Jucatori activi

242

meciuri in sezonul actual

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP