Poate ca cea mai interesanta partida care se anunta la turneul de la Suceava era cea dintre doua mari rivale: fosta campioana nationala, actualmente vicecampioana, MAGIC DIFPRESS IASI, si revelatia turneului national de la Timisoara, formatia RAILEX SUCEAVA.
Meciul s-a disputat in contextul in care iesenii aveau nevoie de cel putin un egal ca sa ramana in cartile calificarii in semifinalele care se vor juca maine.
Partida a fost dominata, in prima parte a ei, de fosta campioana nationala, care a reusit sa se mobilizeze exemplar dupa esecul seuferit cu numai cateva ore inainte, in partida cu INTER CONTI SUCEAVA. Iesenii au dus scorul la 2-0 destul de repede, fiind insa egalati aproape de mijlocul reprizei secunde. De aici a inceput nebunia, fazele succedandu-se de la o poarta la alta cu o iutime ametitoare, spctatcolul fiind pe masura blazonului celor doua echipe.
Sucevenii au reusit, din nou, sa egaleze la 3, lucru intamplat cu douar un minut inainte de finalul partidei. Partida care, dupa executarea loviturilor de departajare, a fost transata in favoarea oaspetilor, care au avut prin portarul Matcaboja un avantaj decisiv in economia partidei. Scor final: 5-4 pentru Magic, iar echipa ieseana spera, acum, din nou, ca va reusi sa treaca de faza grupelor.
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele înregistrate sâmbătă, 28 martie
28-03-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 17-a
10-03-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele înregistrate sâmbătă, 7 martie
10-03-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Programul etapei a 16-a
24-02-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Programul săptămânii
24-02-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Programul etapei a 15-a
03-02-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Programul etapei a 13-a
03-02-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele etapei a 14-a
31-01-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 12-a
31-01-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 10-a, prima din retur
11-01-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele etapei a 12-a, prima din retur
11-01-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele etapei a 10-a
07-12-2025 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 9-a, ultima a turului
07-12-2025 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Programul etapei a 9-a, ultima a turului
02-12-2025 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Programul etapei a 10-a
02-12-2025 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 8-a
22-11-2025 | Divizia Galactica de Bahlui