Mare surpriză în ediţia 2012 a Cupei HIT Iaşi la minifotbal. Divizionara secundă Auto Driver, echipa cotată cu ultima şansă la câştigarea trofeului dintre cele patru semifinaliste, a reuşit să dea marea lovitură în finala disputată marţi seară la arena Magic Stadium. În ultimul act al competiţiei, Auto Driver a învins campioana ediţiei trecute a Ligii Magice, Terramold, scor 2-1 (0-1) şi a intrat astfel în posesia mult râvnitului trofeu.
Finala a fost extrem de spectaculoasă şi plină de dramatism, campioana reuşind să revină după ce a fost condusă la pauză, golul victoriei fiind marcat în chiar ultimul minut de joc.
Alin Cruceanu a deschis scorul pentru Terramold în minutul 8, dar Auto Driver a restabilit egalitatea la mijlocul reprizei secunde prin George Hanus (29).
A urmat un joc pe contre, în care ambele formaţii au fost foarte aproape de a da lovitura. În minutul 36, Bogdan Rotaru l-a găsit excelent pe Bălănescu în careu, dar acesta a şutat în afara cadrului porţii, din poziţie ideală. Două minute mai târziu, Auto Driver a lovit bara de două ori în aceeaşi fază, prin Vlad Radu şi Ghearasim Andrei, iar toată asistenţa se gândea deja la loviturile de departajare.
Cu un minut înainte de finalul partidei, Dan Bucătaru a adus fericirea în tabăra lui Auto Driver, marcând golul de aur al unei finale extrem de spectaculoase. Astfel, s-a dovedit şi în minifotbalul ieşean faptul că această competiţie este una a surprizelor, nu de puţine ori echipele cotate cu şanse mici reuşind să acceadă în fazele superioare şi chiar să se impună, cum a fost şi cazul Cupei HIT.
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele înregistrate sâmbătă, 28 martie
28-03-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 17-a
10-03-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele înregistrate sâmbătă, 7 martie
10-03-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Programul etapei a 16-a
24-02-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Programul săptămânii
24-02-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Programul etapei a 15-a
03-02-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Programul etapei a 13-a
03-02-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele etapei a 14-a
31-01-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 12-a
31-01-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 10-a, prima din retur
11-01-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele etapei a 12-a, prima din retur
11-01-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele etapei a 10-a
07-12-2025 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 9-a, ultima a turului
07-12-2025 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Programul etapei a 9-a, ultima a turului
02-12-2025 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Programul etapei a 10-a
02-12-2025 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 8-a
22-11-2025 | Divizia Galactica de Bahlui