Primarul Mihai Chirica, alături de Ilie Balaci şi Giancarlo Antognoni, la Cupa Unirii
Primarul Iaşului, Mihai Chirica, un practicant al minifotbalului şi jucător activ în campionatul ieşean, a participat astăzi la conferinţa de presă de la Magic Sport Pub, cu prilejul Cupei Unirii la minifotbal.
„Cupa Unirii este o competiţie care uneşte şi mă bucur că acest turneu a devenit o tradiţie pentru minifotbalul românesc. Mă bucur că Primăria a fost partener şi sper ca pe viitor Cupa Unirii să devină un turneu tot mai puternic. Este o onoare pentru mine să fiu aici alături de aceste două glorii ale fotbalului mondial, Ilie Balaci şi Giancarlo Antognoni. Prezenţa lor la Cupa Unirii vorbeşte de la sine despre forţa acestei competiţii. Iaşul demonstrează, astfel, că este capitala minifotbalului românesc”, a declarat primarul Mihai Chirica.
La conferinţa de presă a participat şi deputatul PSD Sorin Iacoban, un suporter înfocat al minifotbalului care a sprijinit decisiv ideea ca minifotbalul să devină sport recunoscut de către Ministerul Tineretului şi Sportului.
„Minifotbalul a fost recunoscut oficial de către Minister ca Federaţie, ceea ce este un succes enorm pentru această disciplină. Am luptat pentru ca acest lucru să se întâmple şi mă bucur foarte mult că am reuşit să ducem minifotbalul acolo unde trebuie, între disciplinele recunoscute de către MTS. În ceea ce priveşte Iaşul, îmi doresc să dăm un nou preşedinte de federaţie la Bucureşti. După Adrian Poeană la canotaj, Vasile Câtea la box şi subsemnatul la şah, sper ca şi Federaţia Română de Minifotbalul să aibă în viitor un preşedinte din Iaşi”, a precizat deputatul Sorin Iacoban.
Dan Cojocaru, directorul tehnic al echipei naţionale a României, campion european anul trecut, a promis că turneul de la Iaşi va deveni mai puternic de la an la an.
„În urmă cu şase ani, când am organizat prima ediţie, am promis că vom permanentiza această competiţie şi m-am ţinut de cuvânt. De la an la an, Cupa Unirii a devenit tot mai puternică şi aşa se va întâmpla şi pe viitor. În acest an am avut 27 de formaţii puternice la start, 4 din Republica Moldova, două din Bucureşti, una din Constanţa, iar prezenţa celor doi oaspeţi de seamă, Ilie Balaci şi Giancarlo Antognoni, a dat o valoare extraordinară competiţiei”, a declarat Dan Cojocaru.
La conferinţa de presă a fost prezent şi Gheorghe Carp, reprezentantul Bergenbier, sponsorul oficial al Cupei Unirii, care a oferit numeroase premii primelor patru clasate la finalul competiţiei.
Paul Costaş, prim-vicepreşedintele Federaţiei de Minifotbal din România, s-a declarat încântat de revederea cu fostul său adversar Ilie Balaci. „Au fost multe meciuri spectaculoase în care am fost adversar cu Ilie Balaci. Are dreptate Ilie, am luat şi goluri de la el, a fost un jucător uriaş. Mă bucur că ne-am revăzut aici la Iaşi. Prezenţa lui şi a lui Giancarlo Antognoni vorbeşte de la sine despre importanţa şi forţa acestui turneu. Au fost meciuri extrem de spectaculoase şi o competiţie care a deschis sezonul de minifotbal”, a punctat Paul Costaş.
(Narcis POHOAŢĂ)
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele înregistrate sâmbătă, 28 martie
28-03-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 17-a
10-03-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele înregistrate sâmbătă, 7 martie
10-03-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Programul etapei a 16-a
24-02-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Programul săptămânii
24-02-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Programul etapei a 15-a
03-02-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Programul etapei a 13-a
03-02-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele etapei a 14-a
31-01-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 12-a
31-01-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 10-a, prima din retur
11-01-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele etapei a 12-a, prima din retur
11-01-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele etapei a 10-a
07-12-2025 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 9-a, ultima a turului
07-12-2025 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Programul etapei a 9-a, ultima a turului
02-12-2025 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Programul etapei a 10-a
02-12-2025 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 8-a
22-11-2025 | Divizia Galactica de Bahlui