Formaţia moldoveană Ecolox Chişinău, campioana Republicii Moldova la minifotbal, a câştigat, duminică, a patra ediţie a Cupei Magic la minifotbal. În finala turneului internaţional de la Iaşi, Ecolux a învins cu scorul de 2-1 (1-1) echipa Tazzmanschaft Bucureşti, la capătul unui meci echilibrat şi spectaculos. Ambele goluri ale învingătorilor au fost marcate de Anatol Doroş, în timp ce formaţia bucureşteană a punctat prin internaţionalul Răzvan Radu.
De remarcat că portarul Mihai Moraru de la Ecolux Chişinău a apărat în carieră şi în România, la echipele Petrolul Ploieşti şi Arieşul Turda, iar în Moldova a activat la Dacia Chişinău, Milsami Orhei şi Rapid Ghidighici.
În finala mică, B&B Bucureşti a întrecut după loviturile de departajare echipa Euro Dezmembrări Zalău (scor 5-3) şi a intrat în posesia medaliilor de bronz. La finalul timpului regulamentar scorul a fost egal, 2-2, iar la loviturile de la 7 metri s-a impus B&B cu scorul de 5-3.
Naţionala României a disputat două meciuri amicale cu Republica Moldova. Vineri, “tricolorii” s-au impus cu scorul de 4-1, iar sâmbătă întâlnirea s-a încheiat fără gol, 0-0.
Cupa Magic a fost organizată de Dan Cojocaru (director tehnic al echipei naţionale de minifotbal) şi Paul Costaş (prim-vicepreşedinte al Federaţiei de Minifotbal din România), cu sprijinul Primăriei Iaşi şi al FMR.
Clasament final:
1. Ecolux Chişinău
2. Tazzmanschaft Bucureşti
3. B&B Bucureşti
4. Euro Dezmembrări Zalău
Alte trofee acordate:
Trofeul Mihai Dănilă: Leonid Podlesnov (Ecolux Chişinău);
Cel mai bun portar: Mihai Moraru (Ecolux Chişinău) şi Bogdan Rădulescu (Tazzmanschaft);
Cel mai bun jucător al turneului: Răzvan Radu (Tazzmanschaft);
Cel mai promiţător tânăr jucător: George Dumitru (Tazzmanschaft);
Premiul organizatorilor: Anatol Doroş (Ecolux Chişinău);
Trofeul fair-play: Dinu Costina (manager Euro Dezmembrări Zalău).
Declaraţii la final:
Ioan Onicaş (preşedinte FMR): “Este foarte important pentru noi că am reuşit să organizăm aici, la Iaşi, acest turneu internaţional, cu participare foarte bună. Pentru echipa naţională a României a fost un test reuşit, o bună oportunitate de a vedea la lucru mai mulţi jucători din ţară aflaţi într-un lot lărgit. Au fost cele două teste cu Republica Moldova care ne-au ajutat mult să luăm o decizie în privinţa unor jucători posibil selecţionabili pentru turneul final al Campionatului European. Cu câteva zile înainte de plecarea la EURO va avea loc la Oradea o ultimă acţiune de selecţie. România va juca pe 18 septembrie un amical cu Ungaria, iar pe 19 septembrie un test cu Republica Moldova, acel meci urmând să ne spună care a fost scorul corect de la Iaşi, acel 4-1 pentru România, de vineri, sau remiza albă de sâmbătă”.
Dan Cojocaru (director tehnic al echipei naţionale de minifotbal şi organizatorul turneului): “Mă bucur că am trecut cu bine şi peste această a patra ediţie a Cupei Magic, o ediţie cu caracter internaţional. Au fost meciuri spectaculoase, echilibrate şi mă bucur că trofeul a ajuns la o echipă din străinătate, dovadă că am invitat o formaţie puternică. Am avut la start aproape cele mai bune echipe din România, echipe puternice din Moldova şi Bulgaria, iar turneul a fost de un nivel extrem e ridicat”.
Paul Costaş (prim-vicepreşedinte al FMR şi organizator al Cupei Magic): “Ne bucurăm că am reuşit să transformăm Cupa Magic într-un turneu internaţional, această a IV-a ediţie având la start echipe redutabile din Chişinău şi Bulgaria. Cea din Bulgaria a fost eliminată în sferturi, iar Ecolux a reuşit să câştige competiţia, dovadă că nivelul echipelor venite din afara României a fost unul extrem de ridicat. Au fost meciuri spectaculoase, echilibrate, multe dintre ele fiind decise la loviturile de departajare. Ne-am bucurat de sprijinul primarului Mihai Chirica şi al deputatului Sorin Iacoban, a fost prezent la Iaşi şi preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România, Ioan Onicaş şi sperăm ca anul viitor să aducem echipe la fel de puternice la ediţia a V-a”.
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele înregistrate sâmbătă, 28 martie
28-03-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 17-a
10-03-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele înregistrate sâmbătă, 7 martie
10-03-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Programul etapei a 16-a
24-02-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Programul săptămânii
24-02-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Programul etapei a 15-a
03-02-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Programul etapei a 13-a
03-02-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele etapei a 14-a
31-01-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 12-a
31-01-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 10-a, prima din retur
11-01-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele etapei a 12-a, prima din retur
11-01-2026 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Rezultatele etapei a 10-a
07-12-2025 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 9-a, ultima a turului
07-12-2025 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Programul etapei a 9-a, ultima a turului
02-12-2025 | Divizia Galactica de Bahlui
LIGA SPERANȚEI - Programul etapei a 10-a
02-12-2025 | Divizia Galactica de Bahlui
SUPERLIGA MAGICĂ - Rezultatele etapei a 8-a
22-11-2025 | Divizia Galactica de Bahlui