FMR a ridicat ordinul prin care MTS recunoaste minifotbalul ca sport

Ziua de 4 februarie 2016 va rămâne, cu siguranță, una de sărbătoare pentru lumea minifotbalului, care a fost recunoscut de Ministerul Tineretului și Sportului ca fiind cea mai tânără disciplină sportivă din țara noastră! FMR a organizat, cu această ocazie, o conferință de presă la sediul MTS din București, eveniment la care au participat reprezentanți ai forului de specialitate și ai ministerului, jurnaliști, organizatori locali, precum și mai multe perspnalități.

"Ne bucurăm foarte mult de această recunoaștere a unui sport care a plecat din stradă ori în curtea școlii. Erau necesare doar o minge și două porți. În 2007 s-a constituit primul campionat național, iar în 2011 s-a constituit federația noastră. Un rol important l-a avut Răzvan Burleanu care este acum președintele Federației Europene de Minifotbal", a declarat președintele FMR, Ioan Onicaș, conform agenției de știri Agerpres.

În cadrul conferinței de presă au mai luat cuvântul, printre alții, Ioan Augustin, subsecretar de stat la MTS, deputatul Sorin Iacoban, Paul Costaș, prim-vicepreședinte al federației, Gavrilă Vasilescu, secretar general al FMR și Marius Bălășoiu, consilier al ministrului Tineretului și Sportului. Conducerea Federației de Minifotbal din România le-a oferit lui Ioan Augustin și lui Sorin Iacoban câte un tricou al echipei naționale de minifotbal a României, care a cucerit nu mai puțin de șase titluri europene până în prezent.

Cu această ocazie, președintele FMR Ioan Onicaș a anunțat că în curând va avea loc Adunarea Generală și se va constitui noul Comitet Executiv al forului.

 

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP