Campionatul Național de Old Boys la minifotbal, rezervat jucătorilor trecuți de vârsta de 40 de ani, a ajuns la final. Câștigătoare, pentru al doilea an la rând, este Legends Galați. Competiția a fost organizată la Râșnov, în județul Brașov, de către Federația de Minifotbal din România – ONG, cu sprijinul organizatorului local, Zaharie Stoica și al lui Lucian Cozma.
20 de echipe s-au duelat, timp de 3 zile, la Râșnov și Zărnești, pentru titlul de campioană națională la jucători „old-boys”, care au, cel puțin, vârsta de 40 de ani. Având în vedere numele echipelor aflate la start și al jucătorilor prezenți la Râșnov, putem spune că a fost, probabil, cel mai puternic turneu de „old boys” din România, de la prima ediție, din 2017 încoace.
Finala a adus față în față performerele de anul trecut: Legends Galați, campioana en-titre, de la turneul de la Piatra Neamț și Tazmannschaft București, câștigătoarea Supercupei Old Boys de la Râmnicu-Vâlcea. Echipa din Galați a reușit să-și apere trofeul, învingând cu scorul de 3-1.
Printre numele importante de jucători prezenți remarcăm pe Sorin Frunză și Stelian Stancu, foști jucători cunoscuți de Liga 1, care au fost adversari în finala de la Râșnov. Frunză, jucător la Legends Galați, a fost desemnat „Cel mai bun jucător” al turneului.
La echipa clasată pe locul 3, Liriada Râșnov, învingătoare în finala mică împotriva celor de la Premier Autodriver Iași, au evoluat Ionel Pârvu și Dan Iurișniți, jucători cu ștate vechi în Liga 1. I-am mai remarcat, pe parcursul turneului, pe alți jucători, foști la Liga 1: Gabriel Crăciun, Marius Doboș, Lucian Mălăele sau Florin Popete.
Lotul echipei campioane, Legends Galați:
Ciprian Tofan, Laurențiu Costin, Cristian Crăciun, Daniel Pleșu, Marian Petre, Viorel Cojoc, Paul Burada, Viorel Ariton, Sorin Frunză, Bogdan Dima și Dan Crihană.
Locul 1 – Legends Galați
Locul 2 – Tazmannschaft București
Locul 3 – Liriada Râșnov
Locul 4 – Premier Autodriver Iași
Campioana națională are dreptul de participare la EMF Masters Champions League, competiție care urmează a fi organizată de către Federația Europeană de Minifotbal la Herceg Novi, în Muntenegru, între 31 august și 4 septembrie.
În această vară vor mai fi organizate următoarele turnee de minifotbal: Campionatul Național al Firmelor și Instituțiilor (Deva, 24-26 iunie), Supercupa României, turneu de calificare la Național (Iași, 1-3 iulie), Cupa României (Sibiu, 8-10 iulie) și Campionatul Național de Minifotbal (Râmnicu-Vâlcea, 14-17 iulie).