România va juca diseară un meci amical cu selecționata Alba Iulia

Naționala României s-a reunit marți la Alba Iulia pentru un semi-cantonament de 3 zile înaintea plecării spre Cehia în vederea participării la Campionatul European 2017. România este regina absolută a Campionatelor Europene, câștigând 6 din cele 7 disputate până în prezent ! Singurul trofeu care le-a scăpat tricolorilor a fost cel de anul trecut din Ungaria acolo unde naționala noastră a fost eliminată în optimi de Anglia iar turneul a fost câștigat de Kazakhstan. Astfel dorința este cu atât mai mare printre jucătorii naționalei noastre de a recuceri coroana de regină a Europei la minifotbal.

După două antrenamente la Alba Iulia, băieții pregătiți de Cristian Lupu, Dan Cojocaru și Florin Trofin dispută diseară și un meci amical contra unei selecționate a Campionatului de Minifotbal Alba Iulia. Partida este programată să înceapă de la ora 20 la Baza Sportivă Winner's Țălnar, locul de pregătire al tricolorilor în aceste zile. Pentru selecționer și staff-ul său acesta va fi un excelent moment de a observa forma sportivă a elevilor săi, cu atât mai mult cu cât naționala din acest an diferă destul de mult de cea prezentă anul trecut la EURO în Ungaria. După meciul de diseară, tricolorii mai au programat un antrenament mâine dimineață la Alba Iulia, urmând ca vineri dimineața delegația noastră să plece spre Cehia.

România face parte din grupa D a EURO 2017 alături de Grecia, Portugalia și Kazakhstan. Primul meci e programat sâmbătă contra selecționatei Greciei.

Programul naționalei României în următoarele zile:

Azi ora 20 - meci amical cu Selecționata Campionatului de Minifotbal Alba Iulia

8 iunie - ora 10 (antrenament), ora 17 (ședință video)

9 iunie - plecarea spre Brno, Cehia, ora 17 (antrenament oficial), ora 19 (festivitatea de deschidere a EURO 2017)

10 iunie - ora 18 (primul meci din grupa D a EURO: vs. Grecia) - în direct pe sport.ro

11 iunie - ora 21 (meciul doi din grupă, vs. Portugalia) - în direct pe sport.ro

13 iunie - ora 19 (ultimul meci din grupă, vs. Kazakhstan) - în direct pe sport.ro

14-17 iunie - fazele eliminatorii ale competiției (optimi, sferturi, semifinale, finală)

Partenerii Federatiei de Minifotbal din Romania

TOP